Însărcinată deja în 30 de săptămâni, Emily Burghelea a împărtășit câteva dintre secretele ei pentru o sarcina ușoară. Viitoarea mămică a recunoscut că de când a intrat în trimestrul al treilea de sarcină, oboseala îi cam da bătăi de cap și nu există zi în care să nu doarmă cel puțin 30 de minute la prânz: „30 weeks pregnant! De când am intrat în cel de-al treile trimestru, nu există zi în care să nu dorm măcar 30 de minute la prânz. Adorm involuntar, oriunde. În mășînă (dar nu la volan), pe canapea, am adormit chiar și pe un scaun. În afară de aceste stări amuzante de somnolență, slavă Domnului nu mă confrunt cu alte simptome.”, a scris Emily pe Instagram.
Însă nu somnul este secretul lui Emily pentru o sarcină fără probleme, ci sportul! Ea le-a mărturisit urmăritorilor săi de pe Instagram că mișcarea o ajută foarte mult în această perioadă și că încearcă să ajungă la sală de 2-3 ori pe săptămână.
„Vreți să știți care este secretul meu? Fac sport și asta mă ajută enorm! Mișcarea mă face să mă simt și să arăt bine. A fost mai greu la început, pentru că mă simțeam fragilă însă după câteva antrenamente am realizat că de fapt sunt puternică și mai mult decât atât, cea mică părea încântată. Se mișcă și ea în burtică, odată cu mine! Nu forțez notă, merg la sala de două, trei ori pe săptămâna dar se cunoaște!”, a adăugat viitoarea mămică.
”O duc pe aia mică să se joace în Dubai”, spune unul dintre versurile din videoclipul care face debutul muzical al viitoarei mămici, Emily Burghelea. Astfel vedeta a anunțat că va avea o fetiță și că este mai mult decât încântată de această veste. Videoclipul o prezintă pe Emily însărcinată, dansând lasciv în diferite ipostaze sexy, așa cum aceasta și-a obișnuit fanii de-a lungul sarcinii.
”Băiețel sau fetiță? Știu că sunteți curioși și vreți să aflați daca în pieptul bebelușului nostru bate o inimioara de fetiță sau una de băiețel așa că v-am pregătit o Mega Surpriză! Deși eram hotărați să aflam la naștere ce o să fie, am cedat insistențelor celor din jur...mai ales ale părinților care voiau neapărat să știe! Am aflat!!! Și pentru că nu ne plac lucrurile obișnuite, vom face anunțul într-un mod unic! ???? Este vorba despre un clip pe care îl vom posta pe canalul meu de YT!”
Deși mai are doar două luni până va deveni mămică, Emily Burghelea a pozat nud, îmbrăcată doar într-un body din plasă. După postările prin intermediul cărora a anunțat că este însărcinată, fotografiile în care apare nud sunt printre cele mai apreciate pe contul său de Instagram.
Emily Burghelea a anunțat abia la începutul anului că este însărcinată și i-a luat prin surprindere pe fani în momentul în care și-a dezvăluit burtica, dar și faptul că are deja 27 saptămâni de sarcină. Blondina a ținut totul secret și a și explicat de ce - a vrut să îl protejeze pe copil.
„Bebelușii în primele luni de viață sunt mai sensibili și am vrut să protejez copilașul”, a spus Emily Burghelea într-un live, pe Instagram.
Emily a povestit în cadrul emisiunii „Teo Show” cum a aflat că este însărcinată. Totul s-a întâmplat în timpul unui live pe YouTube, când i s-a făcut rău în timp ce curăța niște creveți. Deși inițial Emily nu a dat importanță acestui lucru, o prietenă i-a sugerat să facă un test de sarcină:
„Eram în live pe YouTube, curățam creveți și mi s-a făcut rău, eu nu știam că sunt însărcinată. Prietena mea m-a întrebat dacă sunt însărcinată. Eu am râs și am zis că nu, apoi am închis live-ul și mi-am făcut testul și a ieșit pozitiv. Am mai făcut încă vreo cinci după. Noi mai făcusem niște teste cu două zile în urmă și ieșise negativ”, a declarat Emily Burghelea la Teo Show.
Sarcina nu a fost lipsită de peripețîi pentru Emily Burghelea, care s-a și infectat cu noul coronavirus. Vedetă a fost extrem de îngrijorată cu privire la evoluția acestui virus, mai ales că mama ei a fost internată la AȚI în Constanța din cauza COVID-19, în urmă cu ceva timp. Din fericire, femeia a reușit să treacă cu bine peste această boală, la fel și Emily, care povestește că a avut simptome ușoare.
„De pe data de 2 decembrie sunt în carantină alături de iubitul meu, după ce am intrat în contact cu o persoană pozitivă. Din păcate, virusul nu iartă pe nimeni și, în urmă procedurilor legale, am aflat că sunt pozitivă însă, spre surprinderea noastră, doar eu. Deși locuim în aceeași casă și dormim în același pat, testul lui Andrei a ieșit negativ. Eu am avut, slavă Domnului, simptome ușoare. Dureri în gât, o stare de oboseală cronică și febră 37,5 într-o singură seară, dar acum mi-am revenit. Știu foarte bine cât de tare te poate doborî acest virus”, a declarat Emily pentru cancan.ro.
Recent Emily s-a căsătorit cu un bărbat care stă departe de ochii presei și despre care se spune că ar avea o influență mare în lumea politică. Este un om de afaceri care deține firme de IT și generează platforme și site-uri pentru un important partid politic din România, scrie wowbiz.ro. Nu îi place să iasă în evidență și nici să se expună pe rețelele de socializare, iar la emisiunile TV apare mereu cu mască.
Emily Burghelea (21 de ani) spune că soțul ei i-a schimbat viața și că nu s-a văzut o mămică atât de tânăra până nu l-a cunoscut pe el:
„Nu m-aș fi văzut mămică atât de tânăra însă când l-am cunoscut pe el am știut că va fi tatăl copiilor mei. Mi-a dat curajul, siguranța și încrederea de care am avut nevoie că să fac acest pas iar acum sunt mai fericită că niciodată. Avem o relație atât de închegată și frumoasă încât știu sigur că nimeni și nimic pe lumea asta nu ne mai poate despărți. Să știți că nu a fost totul mereu roz între noi. Am trecut și prin momente dificile fără de care sinceră să fiu nu cred că am fi ajuns aici. Când ne-am despărțit, în prima relație pe care am avut-o, am intrat în perfuzii la propriu. Am suferit mult pentru că știam că el este sufletul meu pereche însă orgoliul ne-a despărțit atunci. Dumnezeu știe cel mai bine cum să așeze lucrurile. Atunci nu era pregătit. Era un casanova. Muncea mult, petrecea mult, avea alte priorități, că și mine de alt fel. Destinul a făcut să ne reîntâlnim și să ne dormi amândoi același lucru în același timp. O familie. De atunci a început totul.... Dacă mi-ar fi spus cineva în momentele grele că vom ajunge aici nu aș fi crezut. Asta este o lecție. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Infinită!”, a scris Emily pe Instagram.
Emily Burghelea a devenit cunoscută după ce a participat la emisiunea „Bravo, ai stil” - sezonul 3, alături de buna sa prietenă de la acea vreme, Iuliana Doroftei. Deși a ajuns până în finală, Emily a pierdut în față Iulianei, care a câștigat competiția.
Chiar dacă nu a câștigat „Bravo, ai stil”, Emily a rămas în televiziune și a ajuns asistentă TV în emisiunea „Acces Direct”. Parcursul ei a fost unul cât se poate de lin, până în vara anului 2020, când și-a dat demisia de la emisiunea respectivă fiindcă nu mai voia să ascundă niște agresiuni.
„Azi mi-am dat demisia de la „Acces Direct”. Știu că mulți dintre noi mi-ați spus de-a lungul timpul că nu este în regulă să fac parte din acest format, dar în momentul în care am fost pusă să ascund niște agresiuni nu am mai putut. Și asta pentru că am realizat și eu că nu este în regulă ce se întâmplă. Mai bine mai târziu decât niciodată, da, ați avut dreptate, trebuia să fac asta mai demult, dar astăzi s-a depășit cu mult limita. Am fost pusă să ascund lucruri care sunt mult sub demnitatea unei femei, iar eu nu am putut să rămân nepăsătoare.”, a mărturisit Emily la acea vreme.