Pentru a nu le expune în niciun fel pe Ella și Clara, Andreea Bălan și-a luat câteva măsuri de precauție și i-a cerut lui Burcea să aibă un test negativ COVID-19, în momentul în care va ieși din carantină.
„Eu am insistat pentru a-mi vedea fetele. Ultima dată când am vorbit mi-a zis să îmi fac testul covid după ce ies din carantină, fără test nu mă primește și cam atât. Apoi nu mi-a mai răspuns, am aflat din presă, la rândul meu, ce s-a întâmplat, nu știam nici că a fost operată, nici că se simțea rău.” a declarat actorul pentru Fanatik.ro
Actorul este cel mai fericit atunci când petrece timp cu cele două fetițe ale sale. Acesta postează deseori, pe Instagram, poze și filmulețe cu Ella și Clara, care sunt mereu cu zâmbetul pe buze când se joacă cu tatăl lor.
George profită din plin de timpul petrecut cu cele două fete și chiar recent s-a întors în casă Andreei Bălan, pentru a se juca cu Ella și Clara, afară fiind deja destul de frig. Fetele s-au distrat de minune cu actorul, semn că relația lor este una specială și foarte apropiată.
Andreea Bălan a recunoscut, de curând, că nu este ușor să fie mamă singură și că nu știe cum s-ar fi descurcat fără ajutorul mamei sale, care s-a mutat din Ploieşti pentru a-i fi mereu alături Andreei. Cântăreaţa nu s-a ferit să spună că mama sa este cea pe care se poate baza cel mai mult: „O am pe mama mea, care mă sprijină cu absolut orice. Ea este un real ajutor şi este din prima zi de viaţă a Ellei. Ea este cea care ţine casă şi ştie tot. E stâlpul meu. Îi mulţumesc, îi spun că o iubesc, o respect, o apreciez, şi să ai, mami, ani mulţi şi multă sănătate să fii lângă noi!"
Arista a fost mereu transparență și sinceră în ceea ce privește viață ei personală și nu a ezitat să mărturisească faptul că se străduieşte să suplinească lipsa prezenţei constante a tatălui în viaţa celor două fiice ale sale: „Pentru mine e important să fie ambele fericite în mod egal şi să le fericesc în mod egal şi să nu simtă că există diferenţe. Fiecare copil percepe diferit atenţia părinţilor, iar eu acum, fiind mamă singură şi full-time, trebuie să suplinesc mai mult."
A relatat şi care este programul ei obişnuit dintr-o zi: „Programul meu se închide la cinci jumate. Tot ceea ce trebuie să rezolv, trebuie să fac în timpul zilei pentru că apoi o iau pe Ella de la grădiniţă. Din momentul acela sunt a lor: mergem în parc, la mall, mare, munte, parc."
Andreea Bălan a ținut să sublinieze cât de mult își iubește fetițele, însă a recunoscut că separarea de George Burcea nu a fost deloc simplă, mai ales că acesta nu și-ar asumă îndatoririle de părinte. Cântăreața susține că actorul le-ar vizită destul de rar pe cele două fete: „O dată pe săptămână cu tati și în rest cu mine! 99% din timp ele sunt cu mine. Mi-aș dori să fie mai des, mi-aș dori să fie mai mult, dar atât se dorește”, mărturisit Andreea Bălan, de curând, în emisiunea ”Acces Direct”.
Răspunsul lui George Burcea nu a întârziat să apară. În presă de scandal circulă o discuție dintre actor și un prieten de-al sau, în care afirmă că Andreea este cea care îl împiedică, de fapt, să se vadă cu fetițele: „I-am cerut fetele și la mine la apartament, dar nu dorește să mi le dea "până când instanța nu decide, nu ți le dau". Spune că stă 99% din timp cu fetele, dar în același timp spune că are 2 bone și maică-sa plus eu în weekend. Unde-i procentul? I-am cerut să mergem împreună cu fetele undeva, dar nici până astăzi nu a dorit acest lucru”.