swipe

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

A precizat că mama ei este cea care o sprijină cel mai mult în momentul de faţă

Andreea Bălan s-a despărţit de tatăl fiicelor ei, actorul George Burcea, iar în prezent locuieşte alături de acestea şi de mama ei, Valeria.

Cântăreaţa nu s-a ferit să spună că mama sa este cea pe care se poate baza cel mai mult: "O am pe mama mea, care mă sprijină cu absolut orice. Ea este un real ajutor şi este din prima zi de viaţă a Ellei. Ea este cea care ţine casa şi ştie tot. E stâlpul meu. Îi mulţumesc, îi spun că o iubesc, o respect, o apreciez, şi să ai, mami, ani mulţi şi multă sănătate să fii lângă noi!"

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

Nu este prima dată când vorbeşte despre rolul mamei sale în creşterea copiilor ei

Cunoscuta cântăreaţă a mai vorbit despre faptul că mama ei este cea care îi este permanent alături. Încă de când s-a născut fetiţa ei cea mare, Ella, doamna Valeria s-a mutat din Ploieşti pentru a-i fi mereu alături Andreei: "Mama mea minunată, care a lăsat tot pentru a fi alături de mine și de fetițele noastre. Bunicii răbdători și liniștiți sunt ca niște pietre prețioase rare de care trebuie să avem grijă".

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

A povestit cum este să fie mamă singură

În cadrul unor interviuri, nu a ezitat să mărturisească faptul că se străduieşte să suplinească lipsa prezenţei constante a tatălui în viaţa celor două fiice ale sale: "Pentru mine e important să fie ambele fericite în mod egal şi să le fericesc în mod egal şi să nu simtă că există diferenţe. Fiecare copil percepe diferit atenţia părinţilor, iar eu acum, fiind mamă singură şi full-time, trebuie să suplinesc mai mult."

A relatat şi care este programul ei obişnuit dintr-o zi: "Programul meu se închide la cinci jumate. Tot ceea ce trebuie să rezolv, trebuie să fac în timpul zilei pentru că apoi o iau pe Ella de la grădiniţă. Din momentul acela sunt a lor: mergem în parc, la mall, mare, munte, parc."

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

A devenit pentru prima dată mamă în anul 2016

În octombrie 2016, s-a născut prima ei fiică, Ella. La scurt timp după naşterea acesteia, proaspăta mămică transmitea următorul mesaj: "Ella e cea mai frumoasă minune din viaţa mea. Sunt în lacrimi de bucurie, e cea mai fericită zi din viaţa mea".

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

Trei ani mai târziu a venit pe lume şi cealaltă fiică a ei

Clara s-a născut în martie 2019. Cu puţin timp înainte de naşterea acesteia, Andreea Bălan declarase: "Dintodeauna mi-am dorit 2 copii și am știut că într-o zi dorința se va îndeplini. Mă bucur că sunt fete amândouă și sper să iubească la infinit și să se susțină..."

Andreea Bălan despre cum este să fie mamă singură. Cine o ajută necondiţionat. "E stâlpul meu. Mă sprijină cu absolut orice"

Andreea Bălan nu are o relaţie strânsă cu tatăl ei, Săndel

În cadrul unor interviuri din anii trecuţi, vedeta a explicat de ce relaţia cu tatăl ei nu este apropiată: "....În concerte mergeam doar cu tatăl meu, mama lucra. Am avut o copilărie drăguţă până la 10 ani, dar s-a terminat totul când am început să cânt! Apoi eram un roboţel, care era pus să execute să danseze aşa cum i se spune. Foarte multe lucruri au existat în spate, certuri şi discuţii. A trebuit să fac ani de terapie pentru că rămăsesem blocată emoţional în trecut. Erau două personalităţi, copilul din mine şi adultul, adică artista Andreea Bălan, care crescuse peste noapte. Intram în contradicţie. Eu am bani să-mi cumpăr păpuşi acum, dar e târziu. Nu am avut păpuşi! El a fost tată până la 10 ani, după aceea s-a transformat într-un manager, relaţia era impresar-artist..."