swipe

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt părinții a doi copii

Cuplul are doi băieței, Alexandru și Andrei. Într-un interviu acordat curând după ce a devenit mamă pentru a doua oară, Adela Popescu a mărturisit că nu i-a fost la îndemână să gestioneze situațiile în care fiul ei mai mare, Alexandru, a fost gelos pe Andrei: „A doua zi când nu a mai vrut să plece la grădiniță și a treia zi, când după o vizită la mamaie, a spus că dorește să doarmă acolo. Lucru care nu se mai întâmplase până atunci. Știu că m-a sunat Radu să îmi spună că nu e chip să plece cu el și să îl sfătuiesc ce ar trebui să facă. Eram cu ăsta mic în brațe și m-a bușit plânsul. Hormonii...
Nu voiam să sufere și mă obseda gândul că poate nu vom știi cum să îl ajutăm să depășească cu bine perioada asta dificilă. Continuam să avem mare grijă în a-i da toată atenția lui Alexandru și slavă Domnului că acum putem. Cel mic mănâncă și doarme, astfel încât Alexandru uneori și uită că e în casă”.

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Adela Popescu a vorbit despre vacanțele ei de când este mamă

Actrița a precizat cum sunt vacanțele ei de când are copii și ce înseamnă pentru ea o vacanță reușită: „Totul este o preocupare permanentă de a le face pe plac, de a-i face să se simtă bine. (…) Singurul moment de liniște era acela în care, când îl aveam doar pe Alexandru, dormea.
Atunci, dacă nu adormeam și eu lângă el, îmi luam o cafea și stăteam singură și fericită la plajă...Nu spun, acestea (n.r. vacanțele) de acum sunt pline de însemnătate și nu îmi imaginez că ar mai putea fi altfel, nici nu îmi doresc, dar ce să o mai dăm cotită.
Acum putem numi o vacanță reușită atunci când nu te-ai certat prea des cu soțul și copiii nu s-au îmbolnăvit”.

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Adela Popescu și Radu Vâlcan au fost în vacanță cu copiii în Bali

Adela Popescu a relatat pe blogul ei cum a decurs prima vacanță în patru în Bali: „Noi ne purtam că doi copii fericiți. Chiar dacă mai fuseserăm în Bali cu nouă ani în urmă, în prima noastră vacanta împreună, ne minunam la fiecare pas de tot ce vedeam. De apus, de palmieri, de frangipani, de papaya, de piscina superba din fata căsuței noastre, de dusul în aer liber, de baldachin, de valuri, de tot. Chiar îi povesteam Danei că am făcut tot felul de chestii cliseistice și că acum am înțeles de ce au ajuns să fie considerate așa. Pentru că chiar au farmec. Ceilalți doi copii, Andrei și Alexandru deja după doua zile erau reglați cu fusul orar, desi la Alexandru a fost puțin mai greu de gestionat, așa că ne-a oferit momente de mârâială, pisiceala, nițică necăjeală”.

Concluzia ei, la finalul vacanței, a fost că aceasta a fost reușită și că în unele cazuri au întâmpinat mai multe dificultăți cu copiii aflându-se acasă: „Chiar vorbeam că au fost momente mult mai grele cu ei doi la noi în sufragerie”.

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Cei patru au avut și o vacanță în Sri Lanka

În cadrul acestei vacanțe, AdelaPopescu și Radu Vâlcan i-au avut alături și pe Cove și familia acestuia.

Despre vacanța din Sri Lanka, Adela Popescu nu s-a ferit să spună că nu a fost simplă: „A fost greu. Și vă spun asta niște părinți care și-au petrecut absolut toate concediile alături de copiii lor. Nu uitați ca acum șase luni am plecat cu amândoi în Bali absolut singuri si ni s-a parut cea mai tare vacanță din viața noastră.
DAR! Pe vremea aceea Andrei avea șapte luni, deci stătea unde îl puneai, iar Alexandru era, ca ș acum măricel, astfel încât puteam merge, mânca, înota și face în general cam tot ce ne doream.
În vacanța aceasta, cu excepția momentelor în care dormea Andrei, nu puteam să stam O CLIPă...”

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Adela Popescu a petrecut o vacanță în familie în Egipt

Adela Popescu și Radu Vâlcan au petrecut vacanța în Egipt alături de bunici. Iată ce a povestit aceasta despre cum s-au simțit acolo: „Alexandru se plimba cu cămila cu tataie, Andrei stătea cu funduletul în nisip, mamele își etalau costumele de baie, iar eu și Radu ne bucuram de ei...Vacanta cu bunicii-o idee bună?
Noi am râs mult pe tema asta, în sensul în care se tot încurajau reciproc să nu uite să ne mai și ajute, astfel existând șansă să îi mai luam cu noi.:)
Din capul locului am știut că vrem să se simță bine și în niciun caz să nu aibă că scop statul cu copiii. Chiar daca au fost de un real folos, am petrecut în general timpul cu toțîi și nu a simțit nimeni că are aceasta responsabilitate. Din păcate :)))) ”

Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

Vara aceasta, Adela Popescu și familia ei se află în vacanță pe insula Skyathos

În vacanța din această vară, Adela Popescu au hotărât să plece alături de cei doi copii ai lor, de câțiva prieteni și de bunici. Actrița a precizat că decizia de a merge în Grecia a fost luată știind că testarea pentru depistarea noului coronavirus era obligatorie.

A menționat că s-au cazat la un hotel în care ea și Radu au mai stat („Princess”): „Ne-am cazat la un hotel pe care îl știam de acum doi ani când avuseserăm o vacanță alături de Alexandru mic și Andrei în burtică. Ne-a plăcut atât de mult și ni s-a părut atât de potrivit pentru o vacanță de familie încât am dorit să revenim. Nu ne-a dezamăgit nici de data asta. Ce am făcut diferit acum a fost să explorăm mai mult insula și să descoperim locuri noi, incredibil de frumoase...”

Ceea ce a bucurat-o foarte mult pe Adela Popescu a fost: „...constatăm după o săptămână că patru copii cu vârste intre 1,8 luni și 5 ani s-au jucat non stop și nici macar O DATA nu au intrat pe telefon.
E adevărat că am avut multa disponibilitate pentru ei, am intrat pe rand în rolul lupului, al doctorului de așchii, al chelnerului sau al celui mai bun prieten.
Credeam că e greu să reziști tentației de a câștiga puțină liniște cu ajutorul ecranelor, daaar, cu compania potrivită iată că se poate”.

Adela Popescu nu a uitat să menționeze cât apreciază și ajutorul venit din partea bunicilor: „Bunicii ne-au fost și ne sunt de mare ajutor, reușind, datorita lor, să nu ne fi certat eu și Radu deloc până acum. :)))