Au trect deja mai bine de 6 luni de când Alina Laufer își aducea pe lume gemenii, mai devreme de termen. Cei doi copilași, Nathaniel și Davina, s-au născut la 7 luni și au stat internați în spital câteva săptămâni bune. Din fericire, totul s-a terminat cu bine, iar cei mici se bucură acum de o viață fericită alături de părinții lor și de sora lor mai mare, Karina - fiica Alinei si a fostului ei soț, Jorge.
„Avem în continuare controale, am primit la externare o listă cu instrucțiuni. Trebuie să mergem la control oftalmologic o dată la două săptămâni, pentru că prematurii dezvoltă retinopatie, avem control neurologic, ecografii de șold. În cazul copiilor prematuri sunt o serie de controale ce trebuie respectate”, i-a povestit soția lui Ilan Laufer lui Cristi Brancu, la Exclusiv VIP, în urmă cu câteva luni.
Davina și Nathaniel s-au dezvoltat foarte bine și chiar dacă experiența nașterii premature a fost una extrem de grea pentru Alina, ea recunoaște că și-ar mai dori un copil. Alina și Ilan Laufer s-au chinuit 9 ani de zile să devină părinți, cei doi apelând chiar și la inseminare artificială, astfel apărând în vieților lor gemenii Davina și Nathaniel.
„Am așteptat acești copii 9 ani de zile. Suntem doi părinți fericiți, eu și Ilan ne sincronizăm perfect. Mă ajută la băiță și a făcut și o tură de noapte”, a mai spus Alina Laufer.
Vezi această postare pe Instagram
Alina Laufer este de trei săptămâni internată alături de gemenii ei. Ilan Laufer a declarat pentru Viva că se așteaptă ca atât ea cât și copiii să mai stea încă pe atât, până ce gemenii vor avea starea de sănătate necesară pentru a fi externați.
„Copiii sunt pe cale să fie OK. Am avut și am în continuare foarte mari emoții. S-au născut prematur și nu există copii prematuri fără probleme medicale. Starea lor de sănătate se îmbunătățește, dar chiar am avut mari emoții. Au fost și niște chestiuni care au fost puțin mai sensibile, dar s-au rezolvat. Adică, acum, cele mai critice momente, ca să zic așa, sunt în urma noastră și de acum situația devine mai bună pe zi ce trece. Alina e bine. Alina descarcă tiruri deja în parcare acolo la spital (n.r. râde). Alina se simte bine. Oricum, era în formă fizică și înainte de cezariană și ea e oricum foarte puternică, ca să zic așa. Nu se plânge nici la durere, nici la lipsa de confort și e greu cu ăștia mici că sunt la ATI și poate să-i vadă doar 10-15 minute pe zi. Ea nu mai este la Terapie Intensivă. Alina este la un salon normal de acolo. Nu va pleca din spital înainte să poată pleca ambii copii. Asta e clar. Asta înseamnă 3-4 săptămâni, în cel mai rapid caz. Poate să fie și mai mult. Sper să vină acasă. Și pentru mine e greu, sunt singur acasă deja de trei săptămâni și mai am ceva de așteptat, dar o să fie totul bine'', a declarat Ilan Laufer pentru Viva.
Surse: Viva
Alina Laufer a născut luni dimineață, pe 15 februarie, după ce a ajuns de urgență la spital din cauza unei rupturi premature a membranelor. Proaspăta mămică a fost internată la terapie intensivă, iar gemenii nou-născuți (un băiat și o fată) au stat la incubator. La naștere, fetița a avut 1,28 kg, iar băiețelul 1,24 kg. Acum starea de sănătate a Alinei este mult mai bună și a postat și prima imagine din spital, alături de un mesaj de mulțumire pentru toți cei care au susținut-o în toată această perioada.
Ea a intrat în direct și la Teo Show, unde a povestit mai multe despre starea de sănătate a gemenilor veniți pe lume înainte de termen. Fetița este bine, însă băiețelul mai trebuie să rămână internat din cauza unor probleme respiratorii: „Băieţelul nostru are nevoie de puţin ajutor cu respiraţia. Este nevoie de multă răbdare, am încredere în doctori. Mă aflu în cel mai sigur loc pentru copii. Am încredere că o să îi scoatem de aici mari şi frumoşi. Nu plec din spital decât cu gemenii în braţe!”, a declarat Alina Laufer la Teo Show.
Ilan Laufer a anunțat, în urmă cu puțin timp, că soția lui a născut. Gemenii sunt la incubator, iar Alina este internată la terapie intensivă: „Am devenit dublu tătic. Alina a născut în această dimineață, iar acum cei mici se află la incubator și Alina la terapie intensivă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și mă rog în continuare să îi aibă în pază.”, a scris politicianul pe pagina sa de Facebook.
Alina Laufer a născut la doar 29 de săptămâni. Proaspăta mămică ajuns încă de săptămâna trecută la spital, după ce i s-a rupt membrana și pierdea lichid amniotic.
Foto: facebook.com/IlanLauferOfficial
Ilan Laufer (om de afaceri și politician) a anunțat recent că soția lui, Alina, a fost internată în spital luni. El a explicat și cum s-a ajuns în această situație: „Scumpa mea soție, Alina, a fost internată ieri de urgență la spital, din cauza că una dintre membrane s-a rupt și a inceput să piardă lichid amniotic. Totul s-a petrecut foarte repede, am ajuns la camera de gardă, Alina a fost preluată de personalul medical și, după 15 minute, am aflat că va rămâne internată în spital pentru cel puțin două săptămâni”.
Ilan Laufer a ținut să mulțumească familiei pentru susținerea arătată: „Cu toate că nu pot fi alături de ea din cauza regulilor foarte stricte din spital, Alina luptă în fiecare moment să ducă sarcina mai departe. Mă rog la Dumnezeu să îi aducă acasă sănătoși pe toți trei. Îi puteți lăsa un mesaj de încurajare Alinei chiar aici! Mulțumesc familiei pentru tot sprijinul și suportul acordat!”
Sursă poză: instagram.com/ilanlaufer/
Viitoarea mamă a dezvăluit, pentru Click, cum se simte în momentul de față și a relatat prin ce trece de când este internată în spital: „Vineri mi s-au rupt membranele, s-au fisurat, ieri am ajuns la spital (n.r. luni). Am sunat doctorul, i-am explicat ce s-a întâmplat, mi-a zis să stau în pat, dar având în vedere că peste weekend nu m-am simțit senzațional, luni dimineață Ilan a sunat la spital și am venit aici, la Giulești. Eu credeam că mă lasă să plec acasă, nici nu mi-am adus bagaj, dar mi-au zis că rămân. Sunt la Giulești și sunt foarte mulțumită de sistemul de sănătate de stat...Am rămas internată, totul este sub control, toți trei suntem bine, eu și copiii. Eu stau în pat, nu am voie să fac efort, iar sarcina trebuie monitorizată. Mi se administrează antibiotic, ca să nu fac vreo infecție. Mi-am făcut ieri și testul Covid. Nu am contracții și nu există semne de naștere, dar nu știu sigur cât va trebui să stau aici sau dacă rămân până voi naște!”
A ținut să precizeze că va naște prin cezariană și că a reușit să rămână însărcinată datorită procedurii de inseminare: „O să nasc prin cezariană, deși la prima sarcină, cu Karina (fetița de 12 ani pe care o are din prima căsătorie, cu artistul Jorje), am născut natural. Acum este inseminare, am sarcină cu gemeni și orice zi câștigată este binevenită! În luna aprilie ar trebui să nasc...”
Sursă poză: instagram.com/alina.laufer/
Anunțul a fost făcut în cadrul unei cunoscute emisiuni de televiziune de la noi. Atunci Alina Laufer a menționat că visase dintotdeauna să mai aibă copii, deși medicii îi spuseseră că acest lucru nu mai era posibil: „Îmi vine să-mi fac testul de sarcină săptămânal. deși nu am renunțat niciodată la visul ăsta, la un moment dat îmi pierdusem speranța. Ni s-a spus că nu vom avea niciodată copii”.
Soțul ei a mărturisit că au trecut și prin pierderea unei sarcini: „Alina a mai rămas însărcinată, dar atunci a pierdut sarcina. Acum i-a fost teamă să anunțe, că poate se repetă. În primul rând, îmi doresc să ducă Alina sarcina la capăt și în al doilea rând, dacă se poate, să fie băiat”.
Sursă poză: instagram.com/alina.laufer/
Într-un interviu pentru Ciao, viitoarea mămică a anunțat și ce sex au gemenii: „Am aflat că vom avea băiat şi fată, aşa că bucuria este dublă şi suntem foarte fericiţi. Sunt însărcinată în 16 săptămâni şi m-am îngrăşat 4 kilograme...”
Nu a ezitat să spună că, înainte de această sarcină, ea și soțul ei se străduiseră 8 ani ca să poată deveni părinți: „Suntem foarte fericiţi. Ilan este foarte bucuros şi chiar vorbeam şi spuneam că am recuperat acum cu aflarea veştii că vom avea gemeni toată perioada în care am suferit 8 ani de zile pentru că nu reuşeam să devenim părinţi...”
Sursă poză: instagram.com/alina.laufer/
Luna trecută a vorbit pentru Click despre starea ei, despre poftele pe care le are, despre posibilitatea de a naște în Israel și despre cum se străduiește să-și mențină silueta: „Încă oscilez dacă voi naște aici sau în Israel. Am pus 10 kilograme până acum în sarcină și deja am început să am insomnii. Mă lupt cu o poftă de dulce îngrozitoare. Asta este marea mea provocare! Am încercat totuși să mă stăpânesc, să zicem că am reușit. De vreo 2-3 săptămâni am început să fac și sport, acasă la noi, pe terasă, unde avem amenajată o mică sală de sport.
Îmi lucrez în mod special brațele, câte 25 de minute în fiecare dimineață, de luni până vineri. Am observat că de când mă antrenez, mănânc și nu mă mai îngraș, am stagnat la 61 kilograme și jumătate…”.
Sursă poză: instagram.com/alina.laufer/
Alina Laufer are o fată, Karina, provenită din mariajul cu Jorge. Pentru o perioadă, ea și fiica ei au locuit în SUA, anul acesta revenind definitiv în țară: „Da, ne-am întors. Definitiv… Știi cum e, definitiv e un termen relativ. Ne-am mutat acolo ca să desfășurăm programul economic pentru companiile românești care doresc să demareze un business în Statele Unite...”
Nu s-a ferit să vorbească și despre relația pe care o are cu fostul ei soț: „Slavă Domnului că avem amândoi minte și o prioritate în viață, și anume binele Karinei. Și am reușit să o ducem la capăt. Am fost căsătoriți timp de șapte ani, nici nu mai știu. Ideea este că atâta timp cât ai o lumină a ochilor, care îți dă sens vieții, toate celelalte în timp se așază. Și eu cu Jorge am avut problemele noastre, după divorț, poate cine știe păreri diferite, mici clinchiuri, poate mie îmi era greu să accept că el o să aibă altă viață, lui la fel…”
Sursă poză: instagram.com/alina.laufer/