Acesta a participat la petrecerea aniversară a lui Cardi B (desfăşurată în Las Vegas), chiar dacă ea a înaintat o cerere de divorţ luna trecută. Cu ocazia împlinirii vârstei de 28 de ani, Offset i-a dăruit un Rolls Royce, iar fiicei lor, Kulture, un scaun auto care a costat 8000 de dolari.
Rapper-ul a postat pe contul său de Instagram o imagine cu acest scaun, putându-se observa că este realizat din piele şi că are pe el inscripţionat atât numele fiicei sale, cât şi o monogramă Rolls Royce. Alături de fotografie, a postat şi următorul mesaj: "Un scaun de 8000 de dolari şi pun pariu că ca avea pe el unt de arahide şi gem într-o săptămână."
Celebra cântăreaţă a anunţat încă din decembrie 2018 că îşi doreşte să divorţeze. Atunci a transmis pe reţelele de socializare următoarele: "Nu este vina nimănui. Cred că ne-am iubit foarte mult dar acum nu mai suntem împreună...".
Curând după anunţul său, cei doi au fost văzuţi în continuare împreună, iar Cardi B a menţionat că: "..ia ceva timp să divorţezi, dar eu îl voi iubi întotdeauna pentru că este tatăl fiicei mele." Ulterior, cei doi s-au împăcat.
În cadrul mai multor postări de pe reţelele de socializare, Cardi B a vorbit despre impresia pe care i-a făcut-o viitorul soţ, pe care l-a întâlnit la un eveniment din industria muzicală din anul 2016: "A fost foarte insistent. Chiar îşi dorea să stea de vorbă cu mine."
Un an mai târziu, au fost văzuţi împreună la Super Bowl, deşi Cardi B nega în acea perioadă că ea şi Offset formau un cuplu.
Primul anunţ în acest sens a fost făcut în cadrul unui concert al acesteia din primăvara anului 2018.
Pe 10 iulie 2018, s-a născut fiica lui Cardi B şi a lui Offset, la un spital din Atlanta (SUA). Numele fetiţei a fost dezvăluit fanilor în toamnă, când pe Instagram a apărut acest mesaj: "Kulture Kiari Cephus 07/10/18 @offsetyrn."
Numele ei real este Belcalis Almanzar. A început să se afirme în perioada 2015-2107, când a fost unul dintre membri echipei implicate în show-ul "Love&Hip-Hop. New York".
În februarie 2017 a semnat un contract cu "Atlantic Records", lansând single-ul numit "Bodak Yellow". Datorită acestuia, a devenit numărul 1 în cadrul US Billboard Top 100 Chart, devenind cea de-a doua femeie rapper care a reuşit să realizeze această performanţă, după Lauryn Hill în 1998.
A fost nominalizată de mai multe ori pentru obţinerea unor premii importante (cum ar fi Grammy Award, BET Hip-Hop Awards etc.) şi a câştigat câteva premii (printre care "Favorite Artist- Rap/Hip-Hop în anul 2018).