swipe

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Taur

TAUR

Nativii taur simt că bat pasul pe loc de câteva luni bune. Taurul, semnul stabilității, după ce trece printr-o trădare sau îi sunt înșelate așteptările, cu greu se vindecă. Rămâne ancorat într-un trecut pe care îl idealizează, dar care i-a adus numai supărări.

Conjuncția Lună-Marte de pe data de 3 decembrie oferă Taurului curajul necesar să înfrunte trecutul și să meargă mai departe. Îți vei elibera toate nemulțumirile grație energiei acestei alinieri planetare și nu vei mai folosi trecutul ca pe o ancoră.

Unii nativi pot ajunge chiar la concluzia că iubirea pe care au pus-o pe un piedestal sau o persoană pe care o considerau cea mai importantă din viața lor, au fost doar iluzii. Cel mai important este să trăiască în prezent.

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Fecioară

FECIOARĂ 

Nici Fecioara nu a stat prea bine în ultimul timp la capitolul relații. Unii nativi au avut inima rănită și au găsit cu greu puterea de a se ridica și de a se iubi pe ei înșiși din nou. Amorțiți de durere, nativii își vor reaminti cine sunt cu adevărat.

În această iarnă vor face o reevaluare a calităților lor, punând în balanță lucrurile pe care prin care au trecut din cauza persoanei în care și-au pus toată încrederea își vor da seama că nu merită să mai plângă.

Știm că vrei ca lucrurile să iasă perfect mereu, dar nu se poate întotdeauna. De aceea, conjuncția Lună Marte îți oferă puterea de care ai nevoie să renunți la aceste amintiri, să privești înainte și să nu mai depinzi de trecut.

Iarna aceasta, Mercur, planeta ta guvernatoare își încheie perioadă de retrogradare pe data de 15 decembrie, lăsându-ți mintea mai limpede, stârnindu-ți curiozitatea și îndemnându-te să renunți la tiparele învechite din trecut. Vei privi lucrurile dintr-o altă perspectivă și vei învăța să te iubești din nou pe tine.

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Balanța

BALANȚA

Din dorința de a găsi un echilibru și de a nu-i supăra pe ceilalți, Balanța adeseori nu spune ce are pe suflet. Nativii rămân în relații toxice din teama de singurătate, dar în iarna anului 2024 totul va lua sfârșit. Trebuie să te prețuiești pe tine mai întâit să te pui pe primul loc și să înveți că trebuie să te pui mai presus de oricine altcineva.

Fii mai blând/ă cu tine însuți și renunță să mai ții cu dinții de un trecut care a fost doar o iluzie. Nu uita că Venus, planeta ta guvernatoare va face un trigon cu Jupiter, deschizându-ți drumurile către noi prietenii, noi relații, conversații interesante și oportunități speciale… Fii autentic/ă și vei avea numai de câștigat.

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Scorpion

SCORPION

Tu ai trecut printr-o perioadă de autoreflexie, introspecție și vindecare interioară. Mai ai mult până când vei scăpa de amintirile dureroase care nu-ți dau pace nopțile, până te eliberezi de greutatea trecutului. dar noile experiențe care te așteaptă sunt magnifice.

După ce ai fost rănit/ă într-o relație toxică și ai stat mult prea mult singur/ă gândindu-te că toate persoanele de sex opus sunt la fel și vei ajunge din nou cu inima rănită, SURPRIZĂ! În primăvara anului 2025, după o iarnă în care te vei vindeca la nivel emoțional, se întrevede succes pe plan amoros.

Vei păși într-un nou viitor alături de o nouă persoană. Vei avea o stimă de sine crescută, atragând norocul în toate aspectele vieții tale. Pluto, planeta ta guvernatoare face o conjuncție cu Venus în data de 7 decembrie, aducându-ți conștientizarea traumei care ți-a marcat existența în ultimele luni.

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Vărsător

VĂRSĂTOR

În timpul conjuncției pe care Luna o face cu Marte în iarna acestui an, vei învăța să lași în urmă durerea care te-a marcat. Pășește cu mult optimism în noua ta viață, scăpând de bagajele emoționale pe care le cari în cârcă de atâta timp.

Alinierea astrelor din perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 îți oferă forța interioară să transformi durerea, în motivație pentru un viitor luminos. Cuadratura planetei Venus care se află în zodia ta, cu Uranus care se află în Taur, pe 28 decembrie, te va obliga practic să fii autentic/ă, să îmbrățișezi noutatea și să te rupi de oamenii toxici.

Zodiile care, în sfârșit, își vindecă rănile sufletești iarna asta

Pești

PEȘTI

O inimă rănită nu este imposibil de vindecat, dar nici nu este un parcurs ușor în viața ta. În ultimul timp, ai avut mai mult zile rele, decât zile bune, ți-ai petrecut nopțile gândindu-te la tot ceea ce a fost, dar încetul cu încetul, pas cu pas vei vedea că îți este mai bine fără cel sau cea care te-a rănit iremediabil.

Îndreaptă-te spre practici spirituale sau de autocunoaștere pentru a lăsa în urmă durerile și suferințele prin care ai trecut. Ieși din cercul vicios al autosabotajului în care ai intrat și găsește pacea prin terapie. Planeta ta guvernatoare, Neptun, intră în cuadratură cu Soarele din Săgetător, lăsându-ți senzația de haos, neclaritate sau iluzie. După această perioadă, vei învăța că ai nevoie de timp ca să te vindeci, dar vei reuși și vei păși în primăvara anului viitor cu forțe proaspete.