Malena Ernman este unul dintre cei mai cunoscuți artiști suedezi, fiind cântăreață de operă. Fiica ei, Greta Thunberg, s-a născut în ianuarie 2003 la Stockholm. Greta mai are o soră, Beata, ce este și ea cântăreață. Tatăl lor, Svante Thunberg, este actor. Mama Gretei Thunberg a povestit că fiica ei a auzit despre criza climatică pe când avea vârsta de 8 ani. Încă din acel moment s-a hotărât să contribuie și ea la reducerea amprentei de carbon, refuzând să utilizeze avionul, devenind vegană și determinându-i și pe membrii familiei să facă la fel.
Greta Thunberg, la fel ca sora ei, Beata, a fost diagnosticată cu autism și ulterior a dezvoltat o tulburare alimentară. Prin intermediul cărții „Our House is on Fire: Scenes of a Family and a Planet in Crisis” (o carte despre toată familia Thunberg) se menționează faptul că Greta a ajuns, la vârsta de 11 ani, să sufere din cauza unei depresii puternice, încetând să mai vorbească și să mai mănânce. Singurele alimente pe care Greta le accepta atunci, în cantități reduse, erau avocado, orez și gnocchi. În decurs de 2 luni pierduse 10 kg și a fost internată într-o clinică.
Malena Ernman a precizat, în conținutul cărții menționate, ce s-a întâmplat cu fiica ei: „O vedeam cum se pierde treptat într-un soi de negură...Nu mai cânta la pian. Nu mai râdea. Nu mai vorbea. Și a renunțat să mănânce”.
După ce a început să câștige în greutate și a fost externată, Greta a fost diagnosticată cu autism, iar mama sa a explicat că printre tulburările ei se aflau și cele care țineau de Sindromul Asperger și de tulburările obsesiv-compulsive. Odată ce a revenit la școală, fiica sa a început să sufere și din cauza bullying-ului. În legătură cu acest aspect, Malena Ernman a mărturisit: „Școala nu ține cu ea. Înțelegerea lor asupra situației a fost diferită. Ei credeau că este vina Gretei pentru tot”.
Mama Gretei Thunberg a venit și cu alte detalii legate de perioada în care fiica ei a trecut prin cele mai mari provocări: „Plângea noaptea, când ar fi trebuit să doarmă. Plângea în drum spre școală. Plângea în timpul orelor și în timpul pauzelor, iar cadrele didactice sunau acasă aproape zilnic. Svante fugea să o ia și să o aducă la Moses, câinele nostru Golden Retriever. Stătea cu el câteva ore, alintându-l și mângâindu-i blana”.
Malena Ernman a mărturisit că schimbarea a intervenit în viața fiicei sale datorită unui film pe care l-a vizionat la școală. Atunci a văzut cum plasticul ajunge în oceane și cum în Oceanul Pacific se formase „o insulă de plastic”.
Odată ce a văzut documentarul respectiv, Greta Thunberg a început, așa cum se relatează și în cartea „Our House is on Fire: Scenes of a Family and a Planet in Crisis”, „să vadă ceea ce restul nu doream să vedem. A fost ca și cum putea vedea emisiile de CO2 cu ochiul liber”.
Greta a devenit activist de mediu la vârsta de 15 ani, iar în august 2018 a petrecut mai multe zile în fața Parlamentului Suedez, cu o pancartă pe care se afla sloganul „School Strike for Climate.” Atunci tatăl ei a încercat să o convingă să renunțe, după ce mai mulți activiști i se alăturaseră, dar nu a reușit în acest demers.
În decembrie 2018, Greta Thunberg a ajuns la o reuniune a Națiunilor Unite de la Katowice (Polonia), iar în cadrul discursul ei a ținut să menționeze că: „Nu-mi doresc să devin populară. Îmi pasă de justiție în ceea ce privește clima și îmi pasă de planetă”.
În septembrie 2019, adolescenta s-a adresat șefilor de state în cadrul unui summit al Națiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice și a rostit un mesaj care a devenit celebru: „Mi-ați răpit visurile și copilăria cu vorbele voastre goale, deși ar trebui să spun că mă aflu printre norocoși. Sunt oameni care suferă, care mor, sunt ecosisteme întregi aflate în colaps...Veniți la noi, cei tineri, cu speranță. Cum îndrăzniți...?”. Discursul ei a inspirat milioane de oameni, iar pe 20 septembrie a avut loc cea mai mare demonstrație pentru climă din istorie.
La finalul anului 2019 Greta Thunberg a fost invitatul de onoare la o emisiune din cadrul BBC și a discutat cu diferite personalități despre schimbările climatice. Tot anul trecut a primit și distincția de Omul Anului 2019, după ce a reușit să încurajeze o mișcare globală pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.
Pe 21 ianuarie în acest an a ajuns la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția), prilej cu care a continuat să-și susțină cauza prin două discursuri și să afirme: „Casa noastră încă este cuprinsă de flăcări...”
La începutul lunii martie Greta Thunberg a participat la o reuniune extraordinară a Comitetului de Mediu din cadrul Parlamentului European, exprimându-și intenția de a susține o nouă Lege privitoare la Climatul European, discutând chiar și cu Ursula van der Leyen, președintele Comisiei Europene.