swipe

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

A lăsat o operă vastă

Sigmund Freud a studiat medicina, fiind pasionat de cercetarea creierului şi a sistemului nervos al oamenilor şi al animalelor. De aceea, a fost cel care a deschis drumul psihanalizei, formulând teorii cunoscute şi în zilele de astăzi, cum ar fi:

  • "Id, Ego şi Supergo" (cele trei componente ale personalităţii umane. Id-ul- responsabil pentru instinctul sexual şi pentru agresivitate, Ego-ul- Percepţia fiecărei persoane, care o ajută să evalueze lumea exterioară şi să acţioneze după un plan, Superego- vocea morală, conştiinţa ce ghidează ego-ul)
  • "Complexul lui Oedip" (văzut ca o fază normală a dezvoltării copilului, când acesta se poate îndrăgosti de părintele de sex opus)
  • Energia psihică (în viziunea lui Freud, Id-ul este sursa ei de bază, iar libidoul este cel ce conduce acţiunile)
  • Analiza viselor (fiecare persoană visează pentru a fi ajutată să facă faţă problemelor ce nu pot fi exprimate la nivel conştient)

De asemenea, unele dintre cele mai celebre lucrări ale sale sunt:

  • "Studii despre Isterie"
  • "Interpretarea Viselor"
  • "Psihopatologia Vieţii de zi cu zi"
  • "Trei eseuri asupra Teoriei Sexualităţii"

Sursă foto: pixabay.com

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

A avut o corespondenţă îndelungată cu cea care i-a devenit soţie

A cunoscut-o pe Martha Bernays pe când avea 26 de ani, iar aceasta 21. Ea provenea dintr-o familie ortodoxă de evrei, iar familia ei nu accepta să fie soţia unui bărbat ce nu avea o poziţie socială înaltă, aşa cum era şi Freud. Pentru a evita ca Martha să se apropie de acesta, familia ei a decis ca Martha şi surorile sale să se mute din Viena în Hamburg.

Freud a cerut-o în căsătorie mergând la Hamburg cu inelul de logodnă pus într-o cutie de chibrituri. Pe capacul ei scrisese un poem numit "Când iubita mea se căsătoreşte". Martha a acceptat inelul,  iar cei doi tineri s-au logodit în secret.

Timp de aproximativ 4 ani, şi-au scris unul altuia numeroase scrisori. Acestea au rămas celebre şi pentru sfaturile pe care Freud i le dădea viitoarei sale soţii. De pildă, îi interzicea să meargă la patinoar pentru ca nu cumva acolo braţul ei să se atingă de cel al altui bărbat sau era împotriva faptului ca ea să-şi exprime în continuare pasiunea pentru artă de teamă că un om de artă ar fi putut să o cucerească mai bine decât ar fi făcut-o el.

În acelaşi timp, într-una dintre scrisorile sale i-a spus că este o femeie comună, care nu se remarca prin nimic special. În plus, refuza să îl ajute în munca sa, la un moment afirmând că: "Nu sunt deloc încântat de nepriceperea micuţei mele femei."

 Sursă foto: facebook.com/sigmundfreudmuseum/

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

S-au căsătorit în anul 1886

Freud o avertizase pe Martha încă din perioada logodnei că are un comportament tiranic: "Vezi ce tiran sunt!". De altfel, i-a dat de înţeles că nu intenţionează să se schimbe. De cealaltă parte, i-a cerut tinerei sale soţii să renunţe la anumite obiceiuri, cum ar fi acela de a nu mai păstra legături strânse cu familia ei: "Te vei duce în casa părintească doar ca vizitator."

Pentru el, femeia trebuia să aibă mereu grijă să îmbine sexualitatea cu devotamentul şi cu puritatea de tip matern. În aceste condiţii, Freud i-a transmis soţiei lui următoarele: "Nici chiar un mariaj nu devine stabil până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei şi să se comporte cu el precum o mamă."

Sursă foto: captură youtube

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

Au avut şase copii

Primul lor copil a fost fată, purtând numele Mathilde. Aceasta s-a născut în 1887. În 1889 s-a născut Jean Martin, în 1891 s-a născut Oliver. Un an mai târziu a venit pe lume Ernst, apoi Sophie, în 1893 şi Anna, în 1895.  

Dintre toţi copiii, Anna a moştenit pasiunea tatălui ei pentru ştiinţă, realizând paşi importanţi în psihanaliza copilului. În 1936 a apărut lucrarea sa, intitulată "Ego-ul şi Mecanismele  Apărării."

 Sursă foto: facebook.com/sigmundfreudmuseum/

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

Martha i-a fost permanent alături soţului ei

Despre ea s-a povestit că îi era foarte devotată soţului ei şi că se străduia să nu-i tulbure deloc rutina zilnică. Obişnuita să-i povestească lecturile ei, iar împreună rosteau adesea versuri ale lui Goethe sau Heine.

Martha şi-a susţinut soţul pe toată durata bolii grave de care a suferit. Freud s-a confruntat cu cancerul, în 16 ani suferind aproximativ 30 de intervenţii chirurgicale. În urma uneia dintre acestea rămăsese fără auz la urechea dreaptă.

Sursă foto: facebook.com/sigmundfreudmuseum/

Ce îi spunea Freud mamei celor şase copii ai săi: "Căsnicia nu e stabilă până când soţia nu reuşeşte să-l transforme pe soţ în copilul ei". Secretul unui mariaj de 53 de ani

Alături de familia sa, a fugit din calea nazismului

Au ajuns în Anglia în 1938. În decurs de un an starea lui Sigmund Freud s-a deteriorat semnificativ, fiind îngrijit mai ales de soţia sa şi de fiica lui, Anna. Având de îndurat dureri foarte mari, i-a solicitat unui medic o doză mare de morfină, care să-i fie letală. A decedat în septembrie 1939. Martha a murit doisprezece ani mai târziu, în 1951.

Sursă foto: facebook.com/sigmundfreudmuseum/