Sfânta Teodora a venit pe lume la jumătatea secolului al XVII-lea în satul Vânători (județul Neamț), pe când Moldova era condusă de domnitorul Vasile Lupu, iar în fruntea Bisericii de acolo se afla Mitropolitul Varlaam. Tatăl Teodorei se numea Ștefan Joldea (era fratele voievodului Ioan Joldea), având rang de comis și fiind armaș al Cetății Neamțului.
Teodora mai avea o soră, Maghita (Maghiolița), ce a decedat la o vârstă fragedă.
Când a ajuns la vârsta căsătoriei, Teodora a fost căsătorită fără să-și dorească. Soțul ei era un creștin din localitatea Ismail. Cuplul nu a putut avea copii.
Sfânta Teodora își dorea încă din copilărie să-și închine viața lui Dumnezeu, să aibă un trai în rugăciune. Soțul ei era și el foarte credincios și, întrucât nu au reușit să aibă copii, fiecare a decis să se retragă la câte o mănăstire.
Sfânta Teodora s-a retras la Schitul Vărzărești (Vrancea), după doi ani soțul ei călugărindu-se la Schitul Poiana Mărului. La Schitul Vărzărești, Teodora a ajuns în grija stareței Paisia.
Odată cu năvălirea tătară și otomană în Moldova, schitul în care se afla Sfânta Teodora a fost ars. Ea a fost nevoită să fugă de acolo cu maica stareță și cu celelalte maici și să se adăpostească în munții Buzăului pentru a scăpa din calea dușmanilor.
După ce maica Paisia a decedat, Sfânta Teodora s-a întors în locurile natale pentru a se retrage în pădurile din zona schiturilor Sihla și Sihăstria. S-a putut închina acolo la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, fiind ulterior trimisă la duhovnicul Pavel. Acesta a hotărât că Teodora trebuia să meargă în apropierea Schitului Sihla, pentru a duce până la sfârșitul vieții o viață de pustnică.
Ascultând sfatul duhovnicului ei, Sfânta Teodora a ajuns în munții din zona Sihla, iar acolo a fost lăsată de un sihastru să rămână în chilia lui. Aici a petrecut mai mulți ani în post și rugăciune.
După moartea duhovnicului Pavel, sfânta a continuat să ducă aceeași viață ascetică, spunând zi și noapte rugăciuni pentru a fi protejată și de năvălitorii ce pătrunseseră în Moldova.
Unul dintre locurile în care Sfânta Teodora se ruga adesea era o peșteră, în care aceasta s-a ascuns când turcii au ajuns în zonă. A fost găsită de aceștia, dar nu a încetat să se roage și a fost salvată, având loc o minune: s-a crăpat fundul peșterii, așa cum se poate vedea și în prezent în peștera ce a primit numele sfintei: Peștera Sfintei Teodora de la Sihla.
Scăpând de turci, Sfânta Teodora a rămas să trăiască în peșteră, primind pâine de la păsări și având apă datorită unei stânci din apropiere. Ea s-a rugat acolo până la sfârșitul vieții, reușind să se spovedească, să spună Crezul și să fie împărtășită înainte să moară datorită a doi frați ce au fost trimiși acolo de doi ieromonahi. Trupul ei a fost îngropat în peșteră.
Odată ce familia domnitorului Mihail Sturdza a reînnoit Schitul Sihla, moaștele Sfintei Teodora au ajuns inițial în racla ce a fost depusă în biserica de acolo.
În anul 1856, o parte dintre moaștele Sfintei Teodora au ajuns în peșterile din Pecerska (Ucraina), după ce familia Sturdza le-a oferit starețului Mănăstirii din Lavra Pecerska în scopul primirii de veșminte preoțești. Acolo, moaștele Sfintei au fost așezate într-o raclă pe care se afla atât o inscripție în limba slavonă, cât și în limba română („Sfânta Teodora din Carpați”).
În prezent, părți din moaștele Sfintei Teodora pot fi găsite la Mănăstirea Sihla (jud.Neamț), dar și la Mănăstirea Mihai Vodă (din București).
„O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dum¬nezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a des¬coperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.
De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să do¬bândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!”
