Înainte de a-l învinui pe soțul tău că a ales familia de origine în locul tău, ia în calcul acest aspect: că legăturile dintre el și familia lui au fost puternice încă din copilărie. În același timp, gândește-te că, dacă familia ta nu este atât de unită precum a lui, poți să fii copleșită de amintiri mai puțin plăcute din copilăria ta și să devii furioasă.
De asemenea, ține cont de faptul că partenerul tău de viață poate alege să-și pună pe primul plan familia de origine dacă:
În anumite cazuri, poți constata că soțul a ales familia de origine în locul tău întrucât este încă „băiatul mamei”. Pentru a-ți da seama dacă lucrurile stau așa, ghidează-te și după următoarele semne:
Odată ce ai identificat semnele menționate, stabilește anumite limite cu soțul tău. Spre exemplu, spune-i că nu este nicio problemă să petreacă mult timp cu mama lui, dar să se străduiască să fie și alături de tine și de copii. În același timp, îi poți explica faptul că nu este în regulă să discute mai întâi cu mama lui probleme pe care ar fi trebuit să le discute prima dată cu tine. Nu uita că esențial este să nu fii agresivă și să-ți arăți ostilitatea față de soacra ta!
Când îți este greu să înțelegi de ce soțul și-a ales familia în locul tău, amintește-ți mereu că o comunicare deschisă este una dintre cele mai eficiente modalități pentru a găsi o soluție. Spune-i ce părere ai, de ce crezi că a făcut o astfel de alegere. Dacă ai ajuns la concluzia că alegerea are legătură cu anumite traume din trecutul său, spune-i și acest lucru. Ai grijă să nu utilizezi termeni care l-ar putea face să se simtă jignit, precum „nesănătos”, „ciudat”, „anormal” etc.
După ce îți exprimi opinia, permite-i și partenerul tău să-ți spună ceea ce simte. Asigură-l că intenția sa nu este să-l desparți de familia de origine, ci îți dorești să existe câteva limite, utile pentru a vă bucura de o viață de cuplu armonioasă.
Sunt anumite situații care impun ca soțul tău să fie cât mai prezent în familia de origine. Spre exemplu, poate fi vorba despre probleme de sănătate ale unuia sau ambilor părinți, despre o situație financiară gravă, despre un eveniment tragic etc. În aceste cazuri, este necesar să-l asiguri că îi ești alături și să-ți exprimi dorința de a ajuta și tu, dacă se poate. Cu atât mai mult cu cât este singurul copil, gândește-te că este singura persoană care este capabilă să intervină într-o situație dificilă pentru a-și susține părinții.
Evită să-ți exprimi nemulțumirile dacă soțul tău se implică mai mult în viața familiei sale în situațiile amintite. Dacă nu procedezi așa, riști să creezi tensiuni inutile în căsnicie.
Cu atât mai mult cu cât îți amintești că familia soțului tău nu s-a comportat cu tine așa cum te-ai fi așteptat, simți nevoia să-ți exprimi furia, ostilitatea dacă soțul tău le acordă prioritate. Încearcă să te gândești că el nu poate deține controlul asupra modului în care familia lui se comportă de fiecare dată și că acest fapt nu înseamnă că nu te prețuiește.
Principalul demers pe care trebuie să îl realizezi, pentru a nu lăsa resentimentele să-și facă loc în relația voastră, este să stabilești cu soțul tău anumite limite. Fii fermă, dar nu dură și/sau furioasă. Spre exemplu, dacă el dorește să participi la o altă cină în familia lui, deși ai mai fost prezentă la peste 10 cine într-un interval mai mic de două săptămâni, poți să-i spui: „Du-te tu, eu nu te mai însoțesc. În ultimul timp am fost foarte solicitată și am nevoie de puțin spațiu”.
De pildă, ești supărată întrucât soțul tău se duce zilnic, după ce termină programul de la serviciu, să-și viziteze o rudă îndepărtată, care este internată și se recuperează după un accident. Din acest motiv, trebuie să faci efortul să te ocupi atât de treburile casei, cât și să petreci timp de calitate alături de copilul tău.
În aceste condiții, nu greșești dacă încerci să-i propui soțului tău un compromis: o zi să meargă să-și viziteze ruda internată, iar în ziua următoare să stea și el cu copilul cât tu te ocupi de treburile casnice. Realizând acest demers, nu vei mai avea întotdeauna impresia că își alege familia de origine în locul tău.
Dacă de mai multe ori te-ai aflat în situația de a vedea că la final de lună familia ta are dificultăți financiare întrucât soțul tău a direcționat majoritatea veniturilor către familia lui, este cazul să iei măsuri.
Începe prin a încerca să planifici bugetul familiei tale pe o lună. Arată-i soțului tău la ce concluzie ai ajuns. După aceea, alături de el, încercați să găsiți o soluție prin care să continue să-și sprijine familia, dar fără ca acest demers să devină o povară financiară prea mare pentru voi. Asigură-l că îi ești alături și că intenția ta nu este să-l determini să nu-și mai sprijine familia.
În situația în care soțul alege familia lui în locul tău, va dori să se consulte întotdeauna cu anumiți membri ai familiei pentru a lua decizii. Dacă, la un moment dat, constați că acest lucru are impact negativ asupra planurilor voastre, este cazul să iei atitudine.
Spre exemplu, când soțul tău îți spune că trebuie să discute cu familia lui înainte să hotărâți că este mai bine, pentru copilul vostru, să urmeze o școală privată, stai tu mai întâi de vorbă cu el. Dacă ești convinsă de faptul că este cea mai bună soluție pentru copilul vostru, adu-i argumente pro și contra pentru a lua împreună o hotărâre.
Ca să nu te superi de fiecare dată când soțul tău abia ajunge acasă și te anunță că trebuie să meargă să facă anumite treburi pentru familia de origine, încearcă să-ți organizezi cât mai bine timpul. Cu cât ai succes în acest demers, cu atât ai mai multe șanse să te bucuri de activitățile preferate. Fie că este vorba despre o plimbare, fie că este vorba despre mersul la sală ori de întâlniri cu prietenele, profită de momentele libere pe care le ai.
După ce revine acasă, străduiește-te să discuți cu soțul tău și să găsiți împreună o soluție pentru a petrece mai mult timp împreună în timpul weekend-urilor.
Ori de câte ori soțul tău se ocupă de familia lui și nu este acasă, gândește-te că nu greșești dacă stai și tu mai mult cu familia ta. Spre exemplu, vizitează-ți părinții sau alte rude cu care nu ai apucat să te vezi în ultima vreme. Fii sinceră cu soțul tău când revine acasă. Procedând așa de mai multe ori, nu este exclus să înceapă și el să stabilească anumite limite când vine vorba de familia lui și să încerce să stați mai mult împreună.
Dacă de multe ori te-ai aflat în situația de a primi vizite neanunțate din partea familiei soțului, dar ai tăcut pentru a nu-l supăra, este cazul să renunți la această atitudine. Fără să fii furioasă ori să aduci reproșuri, spune-i că, în anumite momente, ai nevoie de timp și de intimitate pentru a rezolva diverse probleme. Stabilește anumite zile în care să primiți vizite din partea membrilor familiei lui și insistă să fii consultată, în prealabil, în legătură cu aceste vizite.
Printre dovezile care îți arată că soțul își alege familia de origine în locul tău se regăsește și aceasta: ține mult să petreceți vacanțele cu părinții săi și/sau cu alte rude ale lui.
Pentru a te asigura că reușiți să aveți o vacanță fără familia lui, explică-i de ce este important să petreceți timpul și singuri. După aceea planifică un buget și descoperiți ce ar trebui să faceți pentru a reuși să aveți parte și de o astfel de vacanță.
În plus, propune-i următorul compromis: că puteți avea două vacanțe pe an, una alocată doar familiei voastre și una în care să fiți alături de familia lui.