Obișnuia să spună acest lucru când făceam un gest drăguț, când luam decizii bune sau când dădeam dovadă de independență și de tărie de caracter. Mai spunea aceste vorbe când eram transpirată, murdară, ciufulită și munceam la ceva. M-a învățat că adevărata frumusețe se află în mine și în acțiunile mele pozitive, nu în aspectul fizic.
Îmi amintesc că am auzit asta aproape tot timpul. Nu era ca și cum m-ar fi îndemnat să am copii, dar a văzut ceva în mine când era mine pe care am ajuns să mă bazez în fiecare zi în viața mea de adult. Am momentele mele în care mă simt doborâtă, epuizată, îngrijorată și nesigură cu privire la ce ar trebui să fac, însă nu m-am îndoit niciodată că nu aș fi o mamă bună.
Mama mea dorea întotdeauna să știe cum mă simt. Chiar și când nu știa de ce mă port într-un anumit fel sau nu putea înțelege, mi-a oferit mereu empatia ei. Empatia conduce la empatie și știm cu toții că este una dintre cele mai importante abilități pe care trebuie să le învețe copiii pentru a avea o viață de succes și o relație pozitivă. Iar relațiile pozitive construiesc încrederea.
Mama nu mi-a spus niciodată ce să fac. Atunci când credea că aș putea fi rătăcită față de drumul meu sau pe punctul de a face o alegere neinspirată, îmi arăta că are încredere în mine, în loc să mă provoace sau să mă controleze. Făcea ca gândurile și sentimentele mele să pară importante întrebându-mă despre ele.
Atunci când mă străduiam să înțeleg ce am de făcut, mama îmi spunea că are încredere în mine să descopăr singură. Deciziile sunt atât de importante pentur încrederea în sine a unui om, iar mama nu le-a pus niciodată la îndoială pe ale mele. M-a lăsat să fiu propriul meu stăpân. Era alături de mine să mă prindă dacă cad și mi-a luat mereu apărarea.
Prietenii mei erau mereu bineveniți la noi acasă. Prietenii veneau chiar și când nu eram acasă deoarece știau că mama i-ar fi invitat și le-ar fi oferit o gustare. Prin această abordare cu ușa deschisă m-a învățat să nu mă îngrijorez cu privire la micile detalii despre cât de curată poate fi casa sau cât de scumpă este mâncarea ta. Pur și simplu primești oamenii cu brațele deschise.
Mama avea un rozariu atașat de degete cât eram copil și încă are. Nu îmi zicea aceste vorbe doar de formă. Chiar se ruga pentru mine. Se ruga pentru iubiții mei, pentru prietenii mei, pentru prietenii prietenilor mei, părinții lor și familiile lor extinse. M-a învățat să mă rog pentru copiii mei, ceea ce mi-a oferit un sentiment profund de pace. A oferit copiilor mei un sentiment profund de pace și de siguranță.
Bineînțeles, toate mamele spun acest lucru. Mama mea îmi spunea mereu. Dacă ar fi existat lucruri mai bune pe care mi le-ar fi putut spune ca să înțeleg ce simte pentru mine ar fi făcut-o. Dar mama mea spunea Te iubesc ca și cum era adevărul suprem și cumva părea să nu cuprindă întreaga ei iubire pentru mine.
Cât am fost copil erau mereu ocazii de joacă, distracție și râs. Inima mea de adult caută acele lucruri când viața pare grea. Mama încă îmi spune aceste lucruri când îi las copiii în grijă și dorm la ea. Îmi arată ușa și îmi spune să nu îmi fac griji. Vrea să afle apoi toate lucrurile distractive pe care le-am făcut cât timp a avut grijă de copii. Își ia bucuria din bucuria mea. În acest mod simplu îmi transmite că nu sunt o povară, sunt o bucurie. Copiii mei sunt o bucurie. Asta îmi face inima să crească și îmi transmite că fac o treabă bună.
Este un adevărat cadou să crești auzind că cineva este mândru de tine, indiferent ce faci. Am crescut crezând că pot fi mândră de mine însămi. Și sunt.
