Arta de mămică: cele mai adorabile fotografii cu un bebeluș

Arta de mămică: cele mai adorabile fotografii cu un bebeluș

Corina Naftanaila

Specialiștii le sfătuiesc pe proaspetele mămici să doarmă atunci când dorm bebelușii lor. Însă o mămică fotograf din California a găsit o activitate mult mai interesantă în timpul somnului fetiței sale de 4 luni.

Laura Izumikawa a învățat să îmbine cu succes cele două mari pasiuni din viața ei, rolul de mamă și fotografia. Când micuța sa, în vârstă de doar 4 luni, Joey Marie Choi adoarme, mămica dă frâu imaginației și realizează fotografii adorabile. Mama alege cele mai amuzante costumații pentru micuța ei, iar copila nu se împotrivește pentru că doarme neclintită.

1

"Aș fi ajuns să stau să mă uit la fața ei toată ziua și toată noaptea, pentru că eram pur și simplu îndrăgostită. Dat fiind faptul că Joey are un somn foarte profund, m-am gândit să-i pun câteva accesorii pentru a le trimite părinților câteva fotografii amuzante. Este un mod de a imortaliza creșterea ei. De câteva ori s-a trezit în timp ce o îmbrăcam și se uita la mine puțin nedumerită, dar adormea la loc imediat", a declarat mămica.

Astfel, fiecare pauză de somn a micuței Joey s-a transformat într-o mică ședință foto. Laura a postat câteva imagini pe contul de său de Instagram, care au devenit virale în foarte scurt timp. Mămica a mărturisit că la început s-a speriat de atenția pe care a primit-o din partea internauților și, ca o mamă protectoare ce se consideră, a vrut să se oprească din postat. Însă, a realizat că imaginile ei aduc zâmbetul pe buze oamenilor.

2

"Am primit mesaje din partea multor părinți care îmi spuneau că fotografiile și video-urile le înseninează ziua și că adoră să le urmărească împreună cu copiii lor. Eu le reamintesc părinților că trebuie să distreze alături de cei mici și nu să devină mult prea serioși", a completat fotografa.

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Surse: lifebuzz.com, huffingtonpost.com, cosmopolitan.com.

Articolul urmator
O mămică de trei copii și-a mai dorit cu ardoare să mai aibă un bebeluș. A rămas însărcinată cu tripleți!
O mămică de trei copii și-a mai dorit cu ardoare să mai aibă un bebeluș. A rămas însărcinată cu tripleți!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!
    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!

    Chiar și în vremuri tulburi, natura își urmează nestingherită cursul ei. O dovadă clară în acest sens este oferită și de fotografii realizate pe parcursul acestui...

    O mămică din Brazilia a adus pe lume un bebeluș „gigant”. A cântărit peste 7 kilograme
    O mămică din Brazilia a adus pe lume un bebeluș „gigant”. A cântărit peste 7 kilograme

    O femeie din Brazilia a dat naștere unui bebeluș cu o greutate de două ori mai mare decât media. Micuțul nou născut are deja nevoie de haine pentru copii de 9 luni. Mai multe...

    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare
    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare

    Unii copii mici, de obicei cu vârste cuprinse între doi și șapte ani, vorbesc despre amintiri ale unei vieți anterioare pe care pretind că au trăit-o. În același...

    Un bebeluș miracol! O femeie a devenit mămică după șase ani de încercări și câteva sarcini pierdute
    Un bebeluș miracol! O femeie a devenit mămică după șase ani de încercări și câteva sarcini pierdute

    Diagnosticată la frageda vârstă de 16 ani cu endometrioză, o afecțiune care scade șansele femeilor de a deveni mame, o tânără a făcut numeroase tratamente in vitro și a...

    7 fotografii cu fetița Danei Rogoz care te vor topi pe loc
    7 fotografii cu fetița Danei Rogoz care te vor topi pe loc

    Pe 20 mai 2021, în plină pandemie și stare de urgență, Dana Rogoz aducea pe lume cel de-al doilea copil al său, o fetiță de nota 10, căreia i-a pus un nume precum un...

    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere
    Cel mai mare bebeluș de pe TikTok! A cântărit 6 kilograme la naștere

    O femeie a adus pe lume un bebeluș de 6 kg, iar imaginile cu nou-născutul au făcut înconjurul lumii. Bebelușul i-a luat prin surprindere atât pe părinți, cât și pe...

    Soțul fără job îi cere soției să nu mai cumpere lapte praf pentru bebeluș pentru a face mai multă economie
    Soțul fără job îi cere soției să nu mai cumpere lapte praf pentru bebeluș pentru a face mai multă economie

    O mămică de peste granițe povestește, într-o postare pe Reddit, că soțul ei șomer i-a cerut să își alăpteze copilul în loc să cumpere lapte praf, pentru a face...

    Arta de a trăi, singura lecție pe care vreau să o învețe copiii mei
    Arta de a trăi, singura lecție pe care vreau să o învețe copiii mei

    Copiii mei vor mânca mâncare tradițională. Ne vom împrieteni cu proprietarul restaurantului cu specific românesc, care se află la două străzi distanță de noi,...

    © 2024 Qbebe