Educarea unui copil presupune multă informare şi adaptare din partea părinţilor la situaţiile neprevăzute, pentru care niciodată nu poţi fi suficient de pregătit. Cu toate acestea, există nişte greşeli pe care mulţi părinţi le fac, fie din cauza educaţiei pe care şi ei au primit-o, fie din cauza sfaturilor pe care le aud de la ceilalţi părinţi. Indiferent care ar fi motivul, este esenţial ca părintele să fie conştient de atitudinea pe care o are faţă de copil şi să-şi răspundă foarte sincer la întrebarea „am procedat corect?" în fiecare zi.
Oferă copilului prea multe opţiuni din care să aleagă
Unii părinţi, din dorinţa de a nu fi „poliţistul rău", le oferă copiilor mai multe variante din care aceştia să aleagă, în diverse situaţii. Fie că este vorba de mâncare, activităţile din timpul liber, hainele etc, un copil căruia i se dau foarte multe opţiuni nu se simte privilegiat, ci împovărat. Mai ales la vârste fragede, acestora le este greu să decidă, iar deciziile lor sunt bazate pe instinct, pe dorinţele de moment, nu pe raţiune. Dacă vrei să îţi încurajezi copilul să spună ceea ce îşi doreşte, nu îl întreba pur şi simplu „ce vrei să facem astăzi?", pentru că răspunsul s-ar putea să nu îţi placă, într-un final ajungându-se tot la o negociere. Analizează aspectele care ţin de bani şi de disponibilitatea ta şi restrânge aria din care acesta să aleagă, spunându-i „astăzi, la prânz, avem puţin timp liber, ce preferi să facem? O plimbare cu bicicleta în parc sau o oră la cursul de pictură?".
Critica excesivă
Chiar dacă, cel puţin până la vârsta majoratului, un copil are nevoie de îndrumare, asta nu înseamnă că trebuie tratat ca şi cum se află sub lupă sau este supus unui test, în permaneţă. Stima de sine este o altă latură în dezvoltarea personalităţii copilului, iar acesta are nevoie şi de laudă. Chiar şi atunci când greşeşte, părintele poate fi diplomat şi poate evidenţia şi aspecte pozitive ale comportamentului copilului, dincolo de greşeala care necesită corecţie.
Îşi doreşte ca, în permanenţă, copilul să fie fericit
Orice părinte îşi doreşte să ofere copilului cât mai multe motive de bucurie, să-l vadă energic şi plin de entuziasm. Atunci când copilul prezintă primele semne de tristeţe sau de nemulţumire, instinctul părintelui este să facă ceva, pentru ca starea negativă să fie anulată. Pe termen lung, această tendinţă nu îi este benefică celui mic. Copilul trebuie să se obişnuiască cu sentimentul de frustrare, cu faptul că nu întotdeauna primeşte ceea ce îşi doreşte, dar mai ales să înţeleagă motivele pentru care toate acestea se întâmplă astfel. Părintele nu trebuie să aibă sentimentul de vinovăţie atunci când, uneori, zâmbetul dispare de pe faţa copilului şi nici să îl înveţe ca acesta să fie răscumpărat. Altfel, trucul „santajului emoţional" va fi noua deprindere preferată a copilului.
Recompensarea excesivă
Nu este greşit ca atunci când copilul are de realizat ceva mai dificil, să fie recompensat. Greşit este să consideri că este nevoie să faci asta de fiecare dată. Dacă a avut o perioadă mai stresantă la şcoală şi a depăşit-o cu bine, îl duci într-un loc preferat în weekend sau îi cumperi ceva ce îi place, iar asta îl va ajuta să se relaxeze după efortul depus. Dacă recompensa este condiţionată de succes, copilul va fi motivat doar de acest aspect, iar pe viitor, va avea pretenţia să fie recompensat pentru orice lucru bun pe care îl face. Este important să îi fie explicat motivul pentru care este bine să depun efort în diverse activităţi, nu să fie un preţ pe care îl plăteşte, pentru ceea ce urmează să primească. Tehnica „10 lei pentru o notă de 10" cu siguranţă trebuie uitată. Dacă nu ţii cont de aceste aspecte, să nu te miri atunci când copilul va trebui să facă ceva, iar răspunsul lui va fi „şi eu ce câştig la asta?".
Stabilirea unui program mult prea încărcat
La fel ca în cazul adulţilor, performanţa copiilor este afectată de programul încărcat şi de odihnă. Chiar dacă îţi doreşti ca în viaţa copilului tău să existe activităţi care să îl dezvolte atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual şi social, acesta nu poate excela în toate domeniile. Ajută-l să descopere care sunt abilităţile pe care le are sau care sunt cele pe care îşi doreşte să le dobândească şi organizează-i programul, astfel încât să aibă timp pentru școală, hobby-uri și relaxare.
Exagerarea în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței
Inteligența este un aspect extrem de important în viața oricărui om, dar nu garantează nici succesul, nici fericirea. Părinții au tendința de a încuraja copilul spre a petrece cât mai mult timp citind, adunând informații care să-i dezvolte cultura, dar uită să acorde atenție inteligenței emoționale. Aceasta îi oferă copilului șansa de a se integra mai ușor în societate, de a lega relații de durată și de a face față stresului și situațiilor neprevăzute. Există o mulțime de exemple în care nu acel „10 pe linie" i-a oferit copilului o viață împlinită.
Mustrarea prin jigniri și insuflarea sentimentului de rușine
Atunci când îți cerți copilul, nu trebuie să-l identifici cu greșeala comisă. În loc de „ești un mincinos", replică ce îl poate afecta emoțional foarte tare, îi poți spune „faptul că minți este o atitudine gravă, iar repercursiunile sunt...". Jignirile îl fac să își piardă respectul de sine și chiar admirația față de părinți și nu îl învață nimic despre esența greșelii comise. Comunicarea este cea mai bună unealtă pentru corectarea oricărui comportament.
Discordanța dintre vârsta și tipul activităților
Performanța copiilor este strâns legată de adaptarea activităților pentru fiecare vârstă. Este normal ca un copil dezvoltat intelectual să nu evolueze, atunci când profesorul nu adaptează sarcinile la capacitățile lui și nu îl ajută să se autodepășească sau un copil să fie frustrat și anxios, atunci când i se dă o sarcină mult prea dificilă pentru nivelul dezvoltării la care se află.
Protejarea copilului de repercursiuni
Identificarea greșelii de către părinți și pedepsirea copiilor nu reprezintă singura „armă" în educație. De cele mai multe ori, mai ales la vârste la care copilul începe să înțeleagă mai bine ceea ce i se comunică, prezentarea repercursiunilor reprezintă cea mai bună pedeapsă. Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de către copil ca pe o răzbunare a părintelui, ci ca pe rezultatul acțiunilor sale. Dacă, pentru școală, copilul nu și-a făcut tema, nu reacționa violent sau nu îi spune că nu mai iese la joacă o lună. Explică-i de ce a greșit și că a doua zi va fi mustrat de către profesor, va rămâne în urmă cu lecțiile, că va fi nevoit să stea mult mai mult să recupere a doua zi etc. Nu face tema în locul lui, pentru ca el să nu aibă probleme. Dacă vezi că realizează că a greșit și îți solicită ajutorul, pentru a nu fi în acea situație neplăcută a doua zi, abia atunci ajută-l.
Lipsa controlului
Echilibrul dintre libertate și disciplină este greu de găsit și nimeni nu are o rețetă. Din nou, este vorba de adaptare, în funcție de viața pe care o trăiește fiecare, de particularitățile personalității copilului. Oricare ar fi cazul, lipsa controlului este o problemă atunci când vine vorba de educație, iar asta afectează performanța copiilor. La vârste fragede, copiii pun accept pe plăcerile de moment și mai puțin pe amânarea lor din simțul responsabilității. Aici, intervine părintele, care, cu înțelepciune și tact, trebuie să-și ghideze copilul și să-i supravegheze activitățile, fără a-l priva de dreptul la intimitate.
Protejarea excesivă a copilului
La polul opus, îngrădirea copilului, din teama ca acesta să nu greșească, nu îl ajută în dezvoltarea sa. Multe performanțe au fost atinse prin depășirea eșecurilor, nu prin evitarea lor. Copilul trebuie să învețe să-și asume riscul, să accepte că eșecul face parte din viață și că poate să muncească pentru ca riscul de a se confrunta cu el să fie cât mai mic, dar nu îl poate elimina complet, toată viața.