Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Ajutor! Vreau să îmi salvez nepoțelul de abuz. Sora mea minoră, mama lui, îi pune viața în pericol și autoritățile din România nu mă ajută cu nimic

Ajutor! Vreau să îmi salvez nepoțelul de abuz. Sora mea minoră, mama lui, îi pune viața în pericol și autoritățile din România nu mă ajută cu nimic

Contributor ANONIM

Aș vrea să vorbesc ceva cu dumneavoastră dacă se poate. Este vorba despre nepoțelul meu de 2 anișori, care în acest moment este în pericol. Sora mea e minoră, are 17 ani și un băiat de 2 ani și câteva lunițe. Problema este că nu are grija de el, l-a lăsat la o familie în jud Bacău, Onești. A fost bătut de către acea familie și nici n-a mers cu el la politie să reclame acea femeie ce a chinuit copilul, l-a lăsat chinuit, vânăt tot la față, la urechi de sânge și nasul spart, m-a mințit că copilul s-a lovit, a căzut de pe pat, dar nu a fost adevărat, am poze cu el cum era bătut. Se vede de la o poștă că a fost bătaie nu o simplă lovitură. Sora mea e prostituată, n-are nici o grijă de copil. Îl lasă oricui și pleacă. Am fost la politie, m-am interesat. Am fost și la Protecția Copilului, toți mi-au spus că eu nu pot să fac nimic. Am dovezi să demonstrez că sora mea e o prostituată și nu are grija de copil. Am poze cu copilul de când a fost bătut. Nu știu nimic de nepotul meu. Ultima data era bătut după cum v-am spus. Sora mea îl ascunde de noi să nu știm nimic de el. Doar mama mea poate merge și să o denunțe sau să o dea dispărută, dar nu vrea să meargă. Am încercat să o reclam pe mama pentru că nu dorește să meargă personal la politie și să sesizeze politia pentru a putea găsi copilul. Vă rog din suflet, dacă puteți să-mi faceți cazul cunoscut. Poate așa aș putea cumva să rezolv aceasta problema. Copilul e în pericol. Într-un mare pericol. Vă rog dacă ați putea citi acest mesaj și să vă povestesc toată povestea. Nu știu la cine să mai apelez, nimeni nu mă bagă în seama și mor când știu că nepoțelul meu este într-un mare pericol pus de mama lui. Poate cumva ați putea să mă ajutați.

Să explic de la început toată povestea și cum a început totul...

Sunt din Timișoara, locuiesc cu iubitul meu de aproape 2 ani. Sora mea a stat la Oneșți, jud Bacău. Și ea și fiul ei sunt născuți acolo. A avut chirie acolo. Mai am o surioară mică de 2 anișori crescută de mine. Copiii în perioada aia au stat cu sora mea, eu plecasem în Germania cu iubitul meu, am lucrat acolo. După ce am venit din Germania m-am decis să o aduc pe sora mea cu copiii în Timișoara, să fie ok și la copii și nouă. La început nu era de acord să vină, dar într-un final s-a hotărât să vină și ea. Am adus-o, au stat cu mine aici și cu iubitul meu ,am vrut să-i caut chirie să fie totul ok să lucrez și eu și ea, să stea cu copiii cât eram eu la lucru. Din păcate, nu a fost așa. Am adus-o aici, a spus că vrea să iasă afară, am lăsat-o. A plecat cu un individ de aici ce o prostea de cap, am aflat cine e persoana respectivă și cu ce se ocupă. Plecase să se vadă cu el cu tot cu copilul după ea. Ce făceau acolo nu știu, probabil se și droga cu copilul lângă ea. M-am certat cu ea urât pentrut că plecaseră vreo 2-3 zile la rând și i-am explicat că face o prostie mare să iasă cu tipul ăla. Și mai ales că avea copilul după ea. Nu mai voia să vina acasă, i-am spus că dacă în 2 ore nu vine o să merg la Protecția Copilului, am vrut s-o sperii ca s-o fac să vină. A venit, i-am luat telefonul din mână și am vrut s-o pedepsesc, adică să numai iasă singură fără mine și fără prietenul meu afară, să iasă doar cu noi. A făcut un mare circ, a ieșit cu scandal, că nu e treaba mea ce face ea și unde pleacă ea și că face ce vrea ea că eu nu pot să îi interzic eu ei nimic. Voia să sară la mine la bătaie, într-un final se liniștise. Mama mea era în Olanda pe vremea aia, am anunțat-o și pe ea, i-am zis care e situația și mi-a spus că poate merge să stea la Reșița la apartamentul concubinului ei, al mamei mele. Bun am fost de acord.

A mers la Reșița, a stat în jur de o săptămână (era doar cu copilul ei) surioara mea ce a mică a mai rămas cu mine și am zis că o duc după ce se obișnuiește și ea puțin acolo. După aceea am mers, am dus fetița la ea, eu urmam să-mi caut de lucru. După 3 zile mi-a zis că trebuie să meargă la Onești ca să scoată alocația la copil și a ei. M-am gândit că dacă accept fac o mare prostie că poate după aceea nu mai dau de ea. Dar m-am și gândit că poate avea nevoie de bani să-și mai facă cumpărături. Am mers la Reșița, ne-am întors la Timișoara și copiii au rămas cu mine. N-am vrut să-i dau băiatul (copilul ei) pentru că m-am gândit că nu o să se mai întoarcă. A plecat la Onești și tot au trecut zilele, ea mi a spus că în maxim 2 zile vine. A trecut o lună, cred că și mai bine de o lună, copiii au rămas cu mine, eu mă chinuiam singură cu ei, pierdusem și locuri de muncă, m-am certat cu ea și cu mama mea pentru că nu mai venise. Le-am spus că dacă nu vine, ori ea, ori mama, o să sun la poliție. În acele zile am vrut să le sperii cu politia și tot n-au înțeles. După o lună că tot am văzut că nu înțelege, mi-a zis că ea nu se mai întoarce și că îi e dor de copil, tot n-am vrut să îl duc. Dar m-a amenințat că dacă nu îi duc copilul o să mă dea pe mâna poliției că eu îi sechestrez copilul. Copilul stătea bine la mine, avea mâncare, avea de toate, nu-i lipsea nimic și am avut grija de ei ca de proprii mei copiii. Ca să nu sune la politie am zis să nu fac probleme mai mari și fără să fiu vinovată cu ceva, am plecat spre Onești să-i duc copilul.

Când am ajuns i-am zis să aibă mare grija de el. Am plecat, am venit acasă, asta a fost în luna august. Am sunat mereu să văd copilul, mă interesam să văd dacă e bine, îmi era dor de el. După 3-4 zile și-a găsit ea la o familie unde să lase copilul. M-am certat și atunci cu ea.

I-am zis: păi eu vin să-ți aduc copilul, după ce că mă ameninți că suni la politie că eu îți sechestrez copilul și după ce ți-l aduc tu îl lași la alți oameni pe care nici măcar nu-i cunoști?

Și mi-a zis că copilu e bine, că au grija de el, că se ocupa o femeie de el, că .... Bun, i-am zis să-mi dea facebookul la femeia unde l-a lăsat. Mi-a dat facebook-ul la față, acelei femei și o sunam să-mi văd nepotul. Era ok, pe atunci nu era bătut, cel puțin nu-l văzusem vânăt, nu avea nimic. Dar după o lună și ceva mi-au spus să le trimit toate hăinuțele copilului. Le-am trimis. Hăinuțele toate spălate și puse bine. Când au ajuns hainele la ei mi-au spus că sunt o nesimțită că eu am pus haine murdare și că să-mi fie rușine. Dar eu spălasem toate hainele de când dusesem eu copilul la sora mea. Eu le pregătisem deja de când dusese copilul, să le am pregătite în bagaj, împăturite toate frumos.

Nu după mult timp, eram la lucru, asta s-a întâmplat de acum vreo 2 săptămâni, aici a început totul.

Eram la lucru și mă suna sora mea și îmi zice că a căzut copilul de pe pat și s-a lovit foarte tare. I-am zis să meargă cu el la spital, dar ea către mine: nu merg că eu vrea să merg în Arad să văd cum sta treaba și pe acolo. Când am auzit-o îmi venea s-o strâng de gât prin telefon. În zilele alea rămăsesem fără telefon. Mama venise și ea în țară, fetița mică, sora mea, și cu ea avusesem probleme înainte și am mers cu ea la spital pentru că căzuse pe scară și s-a lovit la nas, deci știam că se poate întâmpla oricui. Atunci mă certasem și cu mama să vină în țară. Mă rog, mama ajunsese în tară după ce am dus fata la soacra ei. A luat fata s-a dus la Reșița. După câteva zile merg la Reșița să văd surioara și îmi zice mama că fratele meu i-a spus că sora mea a pus pe o prietenă de familie să meargă după copilul ei unde era lăsat la familia aia, de l-a găsit bătut. Nu era o simplă lovitură,  să zici că a căzut și atâta tot. Se vedea pe el că era vânăt tot. Și mi-a spus că a trimis-o pe fata aia repede să ia copilul. Sora mea nu știu unde era pe vremea aia. Cum v-am spus, e prostituată și pleacă din oraș în oraș. De aceea nici nu dau de ea. Fata aceea e din Brăila, l-a adus la ea acasă, a pus-o sora mea să ne blocheze pe toți, să nu știm unde e copilul. Am căutat-o pe insta și am început să-i scriu, într-un final m-a deblocat pe facebook.

Am vorbit pe cameră, am văzut cum arăta copilul, mi-a spus că atunci când a ajuns la Oneșți o să-l ia. Că l-au lăsat (acea familie) într-o camera singur închis cu motiv, că nu stă cuminte și că face gălăgie. Era plin de sânge, era vânăt tot. Așa mi-a spus. Mi-a trimis poze cu el, de la ea am și pozele. Am inregistrare cu ce-am vorbit cu ea, în caz de ceva să am orice dovadă. Copilul la ea era bine. Când vorbeam cu el pe cameră era traumatizat, sărăcuțul. Stătea de zici că țipa cineva la el în momentul ăla. Era foarte speriat. Mi-a spus că plânge în somn. Se trezește noaptea. Traumatizat într-un cuvânt.

Am vorbit cu ea și mama și cu fratele meu, am zis că mă pornesc spre ea și merg să iau copilul, dar fără să afle soră-mea pentru că sora mea avea de gând să ia iară copilul și să-l ducă cine știe pe unde. Am zis că merg și îl iau fără știrea ei ca să nu apuce ea să-l ia. A doua zi mă pornesc la maică-mea să-mi dea bani să plec la Brăila, nici nu ajunsesem la ea și aud că copilul a fost luat de sora mea. Venise cu o mașină de Buzău și cu 2 indivizi mari, l-a luat și a plecat, dar nu se știe unde. Am ajuns la maică-mea, m-am certat cu ea, i-am zis hai să mergem la poliție să facem ceva. Dar ea îl avea pe NU în brațe. Găsea motive doar ca să nu mergem.

Pe mama mea nu o interesează de nepotul meu, de nepotul ei

I-am spus că dacă nu merge ea, merg eu și îi arăt că se poate. Când ne-am întors la Timișoara, a doua zi merg la Protecția Copilului. Mi s-au dat niște numere să sun, am sunat, le-am explicat care e situația, mi-au spus că nu se poate dacă eu nu am o adresa să le dau. Și nu am o adresă, deoarece sora mea nu sta într-un loc. Din ce am auzit eu se plimba cam peste tot. Ba în Timișoara, ba în Arad, ba în Buzău. Și cine știe mai pe unde. Nu știu ce combinații are ea, dar știu sigur că se prostituează pentru că ea a spus cu gura ei că face asta. După ce am mers la Protecția Copilului și mi-au spus că nu se poate face nimic, m-am dus la sectia 1 din zona cu mine. Mi-au spus că doar mama mea poate s-o dea dispărută, eu, ca mătușa nu pot face nimic. Le-am zis că maica-mea nici în ruptul capului nu vrea să meargă. Din momentul ăla nu știam ce să mai fac să rezolv cumva asta. Mă gândeam s-o reclam pe maica-mea.

Zilele trecute m-am pus și am sunat în Reșița la Protecția Copilului și le-am explicat și lor situația toată. Dar nu mi-au m-ai dat niciun răspuns. Mi-au zis că dacă o găsesc pe mama la adresa unde stă o să facă ceva, dacă nu ... asta e. Mă gândesc că poate oamenii au sunat, au mers la adresa, dar nu cred că augăsit-o pe acasă. Sau poate nu au mers, dar e ciudat pentru că maică-mea imediat mă sună alaltăieri și îmi zice că merge la politie ca s-o dea dispărută pe sora mea. Mi-a zis că o vorbit cu Poliția, dar imediat apoi, nu a durat mult și s-a hotărât iară că nu merge. Iară m-am certat cu ea urât. Am căutat să văd dacă pot să o denunț pe ea pentru că nu vrea să meargă și să depună o plângere ceva, să sesizeze măcar Politia să se facă ceva. I-am zis eu știu că tu vrei să-ți iei mâna de pe ea și de pe nepotul tău, dar măcar mergi la Politie și le zici că vrei asta, dar măcar vorbești cu ei să se facă ceva. La fel, că nu vrea, tot felul de motive. Le am spus și polițiștilor, copilul e cu mama lui, dar nu e în siguranță. Ultima oara copilul era bătut, mama e o prostituată și îl lasă la străini și ea pleacă. N-au vrut nici măcar să le dau numărul ei și să o sune. Mi-a dat maică-mea numărul unui polițist, dar era numprul personal, nicidecum de poliție. Sau de vreo secție de poliție. Era număr personal. Am sunat la domnul acela, mi-a zis că a sunat-o pe sora mea, dar ea i-a spus că copilul este bine. Asta nu a fost de ajuns. Mi-a zis că a vorbit și cu maică-mea darea în continuare nu a mers personal să vorbească cu politia la secție. Probabil că domnul de la poliție pe care l-am sunat era prieten cu concubinul ei. Și așa a lăsat totul baltă și tot nu s-a făcut nimic. Maică-mea a plecat după aceea de la adresa din Reșița și s-a dus la soacra ei într-un sat. Probabil că știa că o caută de la Protecția Copilului.

Vă dau poze cu copilul, vă arăt că am vorbit cu Protecția Copilului. Vă dau orice dovadă doriți. Și conversații cu sora și cu mama. Orice. Doar vă rog dacă puteți să faceți cazul cunoscut, poate așa s-ar sesiza și Politia. Nu știu ce să mai fac. Vă jur. Dacă de la Politie și Protecția Copilului nu mă bagă în seamă, nu știu unde să mai apelez și nu mai pot astepta când știu că nepoțelul meu nu este în siguranță și cine știe ce mai poate păți. Sora mea îl pune într-un mare pericol. Pentru că ea pleacă și copilul e lăsat la oameni necunoscuți. Îi plătește și săracul copil pățește toate cele. Nu știe să aibă grijă de el. Mai bine știu că este la casa de copii, dar măcar știu că trăiește și că mănâncă și că i se oferă ceva. Decât să știu că e bătut și cine știe pe unde. Nu are nici certificatul la el. Nu i l-a dat de acolo de unde a fost bătut ca să nu cumva să meargă careva cu el la Poliție și să depună plângere. Sora mea știind că e bătut nici n-a mers să-l ia sau să facă ceva, a tăcut de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Oricine poate ajuta în acest caz, poate contacta autoarea acestui mesaj de ajutor pe adresa redacției sau prin Facebook Messenger. Vom păstra anonimatul întregii familii pentru binele copilului. 

Citește și:

 

Articolul urmator
Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă
Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (17)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe