Început de grădiniță, gimnaziu și liceu, într-o singură zi pentru Ela Crăciun

Început de grădiniță, gimnaziu și liceu, într-o singură zi pentru Ela Crăciun

Andreea Constantin

După ce weekendul acesta a început un nou sezon al emisiunii sale ,,Numai de bine”, de la Antena 3 CNN, unde Ela Crăciun a aniversat zece ani de difuzare cu un episod pe tema ,,Cum pregătim copiii de școală și cum le întărim imunitatea”, celebra mămică a sărbătorit de curând și începerea unui nou an școlar în aproape toate formele de învățământ.

,,Grupa mare, clasa a cincea și clasa a unsprezecea. Și anul acesta ne distrăm cu toate formele de învățământ, de la grădiniță până la liceu. Anul acesta este primul an în care Alex ne-a spus ca nu își dorește să îl mai însoțim în prima zi de școală, așa că este o premieră să nu avem poze împreună de la deschiderea anului școlar. Alesia a fost super entuziasmată și nerăbdătoare de începerea clasei a cincea într-o scoală nouă, alături de colegi și profesori noi. Pentru Nicho, din păcate și acest început de an școlar a fost unul marcat de absență. Astăzi a stat acasă, pentru că a făcut iar otită. Așa este la grădiniță: trei zile la grădi, o săptămână acasă. Primim însă și anul acesta, cu bune, cu rele, pe cât posibil mai multe bune decât rele, iar copiii să aibă un an superb și părinții pe lângă ei.”, declara Ela Crăciun emoționată despre începerea noului an școlar.

Mai mult decât atât, Ela Crăciun a fost de curând recompensată pentru activitatea sa din mediul online cu două distincții importante primite în cadrul prestigioasei ceremonii Digital Divas: locul doi pentru blogul său elacraciun.ro la categoria ,,Best Lifestyle Content Creator” și locul trei la categoria ,,Best Health &Wellness Content Creator”.

Cu trei cărți lansate până în prezent, un blog de succes, o emisiune tv și multe diplome de coaching, care au transformat-o pe Ela Crăciun într-un veritabil expert în zona de parenting, în momentul prezent noua mămică se pregătește de o nouă schimbare în viața ei.

Cu entuziasm maxim, Ela Crăciun anunța de curând că a început numărătoarea inversă până la mutarea sa în noua casă.

Articolul urmator
Ela Crăciun a decis să aibă grijă de doi copii la distanță. „O să le plătim școala și o să ne asigurăm că nu o vor abandona”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    9,82 la gimnaziu și 4,7 la Evaluarea Națională. Admiterea la liceu, schimbările dorite de Ministrul Educației
    9,82 la gimnaziu și 4,7 la Evaluarea Națională. Admiterea la liceu, schimbările dorite de Ministrul Educației

    Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a se apropie cu pași repezi, iar Ministrul Educației vorbește despre viitoare schimbări care țin de admiterea la liceu. Care este...

    Mi-am găsit fiica la grădiniță singură și încuiată într-o cameră întunecată
    Mi-am găsit fiica la grădiniță singură și încuiată într-o cameră întunecată

    O mamă a rămas absolut oripilată când a ajuns la grădinița fiicei ei cu câteva minute întârziere și a descoperit că micuța a fost închisă singură...

    Mama mea a început să iasă cu fostul meu iubit din liceu. Acum sunt logodiți
    Mama mea a început să iasă cu fostul meu iubit din liceu. Acum sunt logodiți

    Când te logodești încă din primii ani de liceu, pe măsură ce te maturizezi îți poți da seama că, de fapt, nu îți dorești într-adevăr așa ceva. De...

    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?
    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?

    Chiar dacă, în ultimii ani, auzi tot mai des despre grădinițe care își prelungesc programul de funcționare din ce în ce mai mult pentru a veni în...

    Sunt o mamă singură și locuiesc cu cei 5 copii ai mei într-o garsonieră, dar nu îmi e rușine de cum trăim
    Sunt o mamă singură și locuiesc cu cei 5 copii ai mei într-o garsonieră, dar nu îmi e rușine de cum trăim

    Să ajungi să fii mamă singură reprezintă o provocare ce te poate pune la grea încercare, iar lucrurile devin mai complicate dacă ai mulți copii. Într-o asemenea situație...

    O femeie a născut singură într-o cameră de hotel ajutată de tutoriale de pe YouTube
    O femeie a născut singură într-o cameră de hotel ajutată de tutoriale de pe YouTube

    Experiența nașterii este de neuitat pentru oricine, cu atât mai mult cu cât are loc într-un mod cu totul neașteptat. Așa s-a întâmplat și pentru o...

    Poveștile voastre: Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am ajuns mamă singură. Am îndurat multe
    Poveștile voastre: Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am ajuns mamă singură. Am îndurat multe

    Povestea mea e tristă, cu o viață grea, dar un final dacă nu fericit, cel putin liniștit. Oricât de greu mi-ar fi fost, eu am încercat să fac pentru fiica mea ceea ce...

    Am început să am grijă la alimentația mea de când aveam șase ani. Atunci a început relația mea nesănătoasă cu mâncarea
    Am început să am grijă la alimentația mea de când aveam șase ani. Atunci a început relația mea nesănătoasă cu mâncarea

    Am început să controlez toate aspectele legate de alimentație încă de la vârsta de șase ani. Îmi amintesc foarte bine cum prietenii mei se uitau ciudat la mine la...

    © 2024 Qbebe