Ce se întămplă cu copiii lui Kate Middleton după ce aceasta a primit diagnosticul crunt de cancer

Ce se întămplă cu copiii lui Kate Middleton după ce aceasta a primit diagnosticul crunt de cancer

Mariana Voinea

Conform surselor apropiate ale familiei regale, după cumplita veste lansată la finalul lunii martie de către Kate Middleton, cei trei copii, George, Charlotte și Louis dau dovadă de curaj și sunt alături de mama lor în încercarea prin care trece. Prințesa Kate este, așadar, susținută de soțul ei, prințul William, dar și de familia ei și mai ales de cei trei copii.

Pe data de 22 martie 2024, Kate Middleton a comunicat întregii lumi printr-un filmuleț video că a fost diagnosticată cu cancer și că se află în primele stadii ale tratamentului chimioterapeutic. Soția prințului William, moștenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii spunea la momentul respectiv că a avut nevoie de timp să explice totul copiilor ei George, Charlotte și Louis într-un mod adecvat pentru vârsta lor și să îi asigure că ea va fi bine. Totul a venit ca un imens șoc după ce prințesa a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale în luna ianuarie, iar diagnosticul nu era de natură canceroasă.

Acum, la aproape o lună de la anunțul făcut, surse apropiate de familia regală susțin că micuții George, Charlotte și Louis joacă un rol important în recuperarea mamei lor și îi asigură acesteia tot sprijinul de care are nevoie, dând dovadă de o forță ieșită din comun în acest proces greu.

Prințesa Kate este susținută de părinți, frați și mai ales… de copii

printesa kate

Din rapoartele anterioare reieșea că prințesa Kate primea mult ajutor de la părinții ei, Michael și Carole Middleton, dar și de la fratele ei James și de la sora ei, Pippa. Recent, noi surse au afirmat că toți cei trei copii ai familiei regale își arată sprijinul incredibil mamei lor.

„Rezistența și forța extraordinară a copiilor îți topesc inima”, a afirmat un prieten al familiei pentru revista People. El a adăugat și că prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis își bucură părinții cu zâmbete în fiecare zi.

Familia regală se distrează împreună cu copiii ori de câte ori pot, pentru că micuții sunt centrul lumii părinților”, a concluzionat prietenul familiei.

Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer. „Am avut nevoie de timp să-mi asigur copiii că o să fiu bine"

Prințesa Kate a așteptat momentul ca micuții să ia vacanța de Paști pentru a face anunțul și pentru a procesa totul în familie…

printesa copii la biserica

Mesajul lui Kate care a fost împărtășit publicului a fost transmis deopotrivă și copiilor ei. Prințesa a așteptat să fac anunțul public atunci când copiii se aflau în vacanța de Paște, dând timp familiei să proceseze totul împreună.

Biograful Regal Sally Bedell Smith declara: „înțelegem acum logica momentului, așteptarea ca micuții să intre în vacanță pentru că totul să se îmbine perfect”.

În ceea ce îl privește pe William, sursele regale susțin că el se asigură că soția lui are tot sprijinul necesar pentru a se recupera.

„William este o persoană foarte de încredere, este puternic și prințesa nu se simte singură în această încercare prin care trece grație soțului ei care este mereu lângă ea. William o susține și se simte sprijinită, fiind un efort comun din partea amândurora. Prințesa Kate trece cu brio prin această încercare grea pentru că familia este un sprijin imens”, susțin apropiați ai familiei.

print printesa de wales

Atât Kate, cât și William sunt preocupați de sănătatea mentală și de terapie încă din 2016, când prințesa și-a împărtășit abordarea despre educația parentală într-un blog publicat pe The Huffington Post UK: „La fel ca majoritatea părinților din ziua de azi, William împreună cu mine nu ezităm să căutăm ajutor pentru copii, dacă ar avea nevoie de el.

Sperăm să îi încurajăm pe George și pe Charlotte să vorbească despre sentimentele lor și să le oferim instrumentele și sensibilitatea de a-și susține prietenii. Știm nu este nicio rușine să recunoști că un copil mic se luptă cu emoțiile sau suferă de o boală psihică”.

Însănătoșire grabnică prințesei Kate și putere în lupta în care a pornit, avându-i alături pe toți cei dragi.

Surse foto: instagram.cominstagram.cominstagram.com

Surse articol: instyle.comtoday.com

Articolul urmator
Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”
    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”

    Prințesa de Wales, Kate Middleton, a transmis un mesaj de încurajare proaspetelor mămici care se luptă cu despresia și/ sau anexietatea după naștere.

    Cum mi-am găsit puterea interioară după ce am primit diagnosticul de cancer la sân
    Cum mi-am găsit puterea interioară după ce am primit diagnosticul de cancer la sân

    Cara Hedin, din SUA, ne împărtășește experiența ei de viață, din momentul în care a fost diagnosticată cu cancer la sân. O poveste care e menită să ne inspire și...

    Dietă de Ducesă: ce mănâncă în fiecare zi Kate Middleton pentru o siluetă impecabilă
    Dietă de Ducesă: ce mănâncă în fiecare zi Kate Middleton pentru o siluetă impecabilă

    Ducesa de Cambridge este mama a trei copii (Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis), fiind remarcată de fiecare dată nu numai pentru ţinutele sale, ci şi pentru...

    7 ocazii când Kate Middleton a încălcat regulile vestimentare ale Casei Regale
    7 ocazii când Kate Middleton a încălcat regulile vestimentare ale Casei Regale

    Kate Middleton trebuie să respecte și ea codurile de vestimentație ce sunt impuse membrilor Familiei Regale britanice. De-a lungul timpului a fost însă surprinsă în mai...

    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan
    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan

    Astăzi aducem în atenția dumneavoastră un caz nefericit și în egală măsură, neobișnuit. Doi părinți au fost diagnosticați cu cancer în același timp. Totuși,...

    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton
    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton

    Săptămâna trecută, Kate Middleton, prințesa de Wales, a anunțat, într-un video, că se află la începutul unui tratament bazat pe chimioterapie preventivă, după ce...

    Două surori gemene au aceleași simptome specifice cancerului, deși numai una din ele a primit diagnosticul
    Două surori gemene au aceleași simptome specifice cancerului, deși numai una din ele a primit diagnosticul

    Probabil că doar cine este geamăn poate înțelege pe deplin profunzimea legăturii dintre doi gemeni. Noi, restul, putem doar să ne dăm cu presupusul. Astăzi aducem în...

    Fiul meu a primit diagnosticul de care eu nu voiam să aud. Am fost devastată, nu mai puteam fugi nicăieri
    Fiul meu a primit diagnosticul de care eu nu voiam să aud. Am fost devastată, nu mai puteam fugi nicăieri

    Împreună putem REDA ZÂMBETUL COPILĂRIEI! Donează la numărul de sms 8845, 2 euro, cu textul REDAU, pentru a reda copilăria înapoi copiilor cu autism!

    © 2024 Qbebe