Mamele casnice au parte de o viață extrem de solicitantă acasă. A venit timpul să fim mai înțelegători cu ele

Mamele casnice au parte de o viață extrem de solicitantă acasă. A venit timpul să fim mai înțelegători cu ele

Andreea Guica - Redactor

Cred că știm cu toții, cel puțin la un anumit nivel, că viața unei mame care stă acasă cu un copil mic, nu e deloc ușoară, ba dimpotrivă. Este extrem de solicitantă și nu de puține ori se întâmplă ca mămica să-și găsească cu greu și 5 minute, pentru a face un banal duș. Astăzi vorbim despre munca grea a mamelor și despre aprecierea pe care ar trebui să le-o oferim mai des. 

Atunci când tati ajunge acasă de la muncă și își întreabă partenera „Cum a fost ziua ta?”, probabil și-ar dori un răspuns de tipul „A mers foarte bine, mă simt excelent”. Până la urmă, vor să-și vadă partenera fericită. De cele mai multe ori, însă, realitatea e cu totul alta.

Cel mai probabil că la întrebarea partenerului, mămica ar răspunde cam așa: „Sunt extenuată. Nu am dormit de mult timp, nu am făcut nici jumătate din lucrurile pe care mi le-am propus să le fac, îmi e dor să mă îmbrac frumos și să ies în oraș, iar astăzi nu m-am pieptănat deloc”. Nu e chiar ce vrei să auzi, dar măcar este real. 

femeie la birou cu doi copii pe fundal

Îmi pare rău, dar de multe ori, bărbații au impresia că mămicile sunt cele mai fericite din lume, că au timp de toate și că se descurcă minunat în orice situație. Ei bine, nu este așa deloc. 

Fetița noastră are 5 ani și se află într-o perioadă în care îmi e foarte greu să îi gestionez comportamentul. I-am povestit soțului că sunt stresată din cauza asta, mai ales că sunt și însărcinată cu al doiea copil. În loc să găsesc înțelegere din partea lui, am găsit o atitudine rece. Mi-a spus că asta nu e nimic și că stresul adevărat îl resimte el, la locul de muncă…”, povestește o mamă de peste hotare, potrivit cafemom.com

Mai departe, femeia povestește că soțul ei s-a simțit dezamăgit de atitudinea ei și că probabil, se aștepta ca ea să-l întâmpine acasă cu cel mai larg zâmbet. Adevărul este că nu mai suntem în anii 50, perioada în care femeile trebuiau să stea acasă cu copiii, fără să se plângă de absolut nimic, eventual și aranjate și cu masa pusă și dornice de compania soțului.

Ce vrea să transmită această mamă (și probabil orice altă mamă) este că e normal să te simți stresată, copleșită, nervoasă, obosită, atunci când stai cu copilul acasă. E dreptul tău să te simți așa și e dreptul tău să te plângi cui simți nevoia despre asta, inclusiv partenerului, care vine acasă după 8 ore de muncă. 

Rezonezi și tu cu mărturisirea acestei mămici? Ai avut parte de această experiență, sau poate ai parte în prezent?

Surse foto: istockphoto 

Surse articol: cafemom.com

Articolul urmator
Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!
Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mamele care suferă de burnout nu au nevoie de timp pentru ele, au nevoie de ajutor specializat!
    Mamele care suferă de burnout nu au nevoie de timp pentru ele, au nevoie de ajutor specializat!

    Sindromul de burnout este o formă de epuizare și intervine din pricina expunerii prelungite la diverse forme de stres. De aceea, nu este de mirare că acest tip de sindrom este vizibil și...

    O mamă postează o imagine extrem de tristă de la aniversarea fiicei sale. Nu a venit niciun invitat...
    O mamă postează o imagine extrem de tristă de la aniversarea fiicei sale. Nu a venit niciun invitat...

    O mamică de peste Ocean a frânt inimile internauților dupa ce a povestit, pe TikTok, ca a organizat o petrecere pentru ziua de naștere a fetiței ei, la care nu a venit nimeni....

    Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă
    Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă

    Potrivit oamenilor de știință, conceptul de „naștere traumatizantă” este unul foarte complex, ce se folosește pentru a descrie o serie de experiențe și de răspunsuri...

    Dovedit științific: De ce bărbații trebuie să se implice mai mult în treburile casnice
    Dovedit științific: De ce bărbații trebuie să se implice mai mult în treburile casnice

    Diferențele de gen sunt o problemă din ce în ce mai dezbătută în ultima perioadă. Feminismul încearcă să impună noi reguli în societate, mai permisive și mai...

    Am decis să nu mă mai ocup de treburile casnice ca sa îi dau o lecție soțului meu
    Am decis să nu mă mai ocup de treburile casnice ca sa îi dau o lecție soțului meu

    Sătulă să se simtă ca o menajeră în propria casă, o femeie de peste granițe povestește că a încetat să mai facă curățenie pentru a-i demonstra soțului ei că doar...

    ”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut
    ”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut

    Înainte să vină pandemia de Covid-19, omenirea de confrunta deja cu o pandemie nevăzută, cea a depresiei. Organizația Mondială a Sănătății subliniază că 2020 a avut un...

    Un tată își învață fiicele să aibă așteptări de la bărbații cu care vor fi în relație! „Ele trebuie să știe că merită ce este mai bun în viață"
    Un tată își învață fiicele să aibă așteptări de la bărbații cu care vor fi în relație! „Ele trebuie să știe că merită ce este mai bun în viață"

    Un tătic a devenit viral în mediul online pentru modul în care își educă fetițele să aibă așteptări de la partenerii lor. Acesta le pregătește pentru viață...

    Cum îți dai seama că a venit momentul să pleci din viața oamenilor nepotriviți, în funcție de zodie
    Cum îți dai seama că a venit momentul să pleci din viața oamenilor nepotriviți, în funcție de zodie

    Una dintre cele mai dureroase experiențe prin care poți trece este să îți dai seama că nu ai lângă tine persoana potrivită. Chiar dacă, o perioadă, nu iei nicio decizie...

    © 2024 Qbebe