Proiect de lege: haine și produse gratuite pentru bebeluș gravidelor care se prezintă la medic

Proiect de lege: haine și produse gratuite pentru bebeluș gravidelor care se prezintă la medic

Irina Olteanu - Redactor Senior

Un proiect de lege aflat în prezent curs de dezbatere parlamentară poate asigura haine și produse gratuite pentru bebeluș acelor gravide care se prezintă la medic în perioada sarcinii. Iată aici mai multe informații despre această propunere legislativă.

În ce stadiu se află propunerea legislativă

Înregistrată în luna noiembrie 2015, această propunere legislativă (Plx 119/20016) a fost inițiată de către deputatul Tudor Ciuhodaru alături de 32 deputați și senatori din partea PSD și UNPR, în prezent fiind transmisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaților. Prima cameră unde a fost expusă propunerea a fost Senatul care, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 22 martie 2016. În susținerea motivelor de respingere Senatul a considerat că: și în trecut s-au derulat fără succes programe similare de susținere, care de altfel au necesitat și cheltuieli mari la bugetul public, persoanele din mediul rural/cu venituri mici se pot afla în imposibilitatea de a beneficia de prevederi (care, de altfel, ar trebui să fie universal valabile - inclusiv în unitățile private), nu s-a stabilit concret sursa de finanțare (s-a încălcat procedura specifică) și, nu în ultimul rând, sancțiunile nerespectării sale sunt vag formulate. Camera Deputaților rămâne însă cameră decizională.

În luna decembrie 2015 propunerea a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ care a redactat pe marginea acesteia doar câteva observații si propuneri. În decursul lunii aprilie a anului curent propunerea a fost avizată negativ de către Comisia pentru sănătate și familie, a fost avizată favorabil de către Comisia juridică, de disciplină și imunități, și nefavorabil de către Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați.

Sursa legislativă care a inspirat inițierea proiectului este reprezentată de Finlanda, care în anul 1938 a introdus această modalitate sprijin pentru populație, în anul 1949 generalizând-o, contribuind astfel și la cea mai mică rată de mortalitate infantilă. Pentru a urmări evoluția propunerii legislative puteți accesa www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15349

propunere legislativa

Ce presupune propunerea legislativă

Femeile care se prezintă la consultațiile medicale prenatale pot primi gratuit când sunt externate din spital/la eliberarea certificatului de naștere al copilului haine și produse de îngrijire pentru fiecare nou-născut. Acest sprijin material este calculat la nivelul indicatorului social de referință din România și se acordă o singură dată. Scopul acestei inițiative constă în stimularea prezentării gravidelor la medic, măsură care în consecință permite monitorizarea corespunzătoare a sarcinii și eventual asigurarea tratamentului adecvat. Acesta din urmă va contribui la reducerea morbidității și mortalității materno-fetale, precum și la prevenirea avorturilor spontane și a malformațiilor congenitale. Astel se vor diminua eforturile financiare necesare tratării patologiei materno-fetale, precum și cele pe care le presupun copiii care se nasc cu diverse probleme.

Conform expunerii de motive, din datele statistice disponibile la nivel național, rezultă că doar o gravidă din trei se prezintă la consultații în perioada sarcinii, cu toate că sunt recomandate cel puțin opt controale medicale. De asemenea, se mai arată că în România au fost înregistrate valori record ale mortalității infantile și materne; astfel, mortalitatea neonatală (din prima zi de viață) are cea mai ridicată valoare, cu 9,80% (o valoare dublă față de media europeană), iar în ceea ce privește mortalitatea maternă o femeie din 2600 își pierde viața în timpul sarcinii, peste jumătate dintre decese fiind cauzate de hemoragii majore (35%) și de hipertensiune (18%). În același sens este subliniată și problema prematurității din România, rata acesteia ajungând la un procent de 9%.

Costurile pe care le presupune implementarea acestei propuneri sunt estimate între 30 și 90 milioane anual, potrivit studiilor de impact, fiind echivalate cu cele pentru o singură zi de tratament pentru toți prematurii (20 000 000 euro). Se susține drept argumentare a propunerii legislative că este întotdeauna mai ieftin să previi decât să tratezi. Suma necesară implementarii menționată anterior urmează să fie actualizată anual, prin hotărâre de guvern, raportată la rata inflației. Fondurile destinate implementării se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familei, Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice.

În cazul în care legea este aprobată, va intra în vigoare în decurs de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dacă întrunește sprijinul Parlamentului.

Surse:
www.cdep.ro; www.mediafax.ro; www.romanialibera.ro

Articolul urmator
Mai poți purta unghiile foarte lungi când ai grijă de un bebeluș?
Mai poți purta unghiile foarte lungi când ai grijă de un bebeluș?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Două produse de puericultură interzise prin lege, după ce au fost asociate cu decesul a 200 de bebeluși
    Două produse de puericultură interzise prin lege, după ce au fost asociate cu decesul a 200 de bebeluși

    Una dintre provocările majore prin care trec părinții în primul an de viață al copilului este să-i asigure un somn în deplină siguranță, cât mai confortabil....

    Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni
    Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni

    Un impostor a pretins că este medic de familie și a oferit consultații și rețete, chiar și pentru minori. Ca urmare a reclamației unui pacient, investigația autorităților a...

    Un medic este acuzat că ar fi smuls capul unui bebeluș în timpul nașterii
    Un medic este acuzat că ar fi smuls capul unui bebeluș în timpul nașterii

    Un tată a acuzat un medic că i-a smuls capul „cu totul” fetiței sale, atunci când a adus-o pe lume. Tragicul incident ar fi avut loc pe 1 mai, într-un spital din...

    Acuzații extrem de grave la adresa unui medic de la Polizu. Un bebeluș a fost lăsat să moară deși prezenta semne vitale
    Acuzații extrem de grave la adresa unui medic de la Polizu. Un bebeluș a fost lăsat să moară deși prezenta semne vitale

    Acuzații deosebit de grave la adresa medicului Florian Robe de la Spitalul Polizu. Părinții unui bebeluș venit pe lume în anul 2019 îl acuză că a lăsat copilul să moară,...

    Ecografii și mamografii gratuite în București începând de luni
    Ecografii și mamografii gratuite în București începând de luni

    Primarul sectorului 1, Clotide Armand, a anunțat săptămâna trecută că în perioada 17 octombrie-17 noiembrie 2022, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și...

    DA sau NU? Este în regulă să folosim haine second hand pentru copii?
    DA sau NU? Este în regulă să folosim haine second hand pentru copii?

    Încă din primii ani de viață ai copilului tău, te străduiești să-i oferi haine din materiale cât mai de calitate, care să-i vină cât mai bine și să-i lase...

    Gata cu cozile la ghișee! Elevii primesc abonamente anuale gratuite pentru transportul în comun
    Gata cu cozile la ghișee! Elevii primesc abonamente anuale gratuite pentru transportul în comun

    Serviciul de Transport București a anunțat că, începând de azi, 13 aprilie 2022, va emite abonamente metropolitane anuale pentru elevi și studenți. Astfel că atât...

    Tutorial: cum se pot obține online abonamentele gratuite la RATB pentru elevi
    Tutorial: cum se pot obține online abonamentele gratuite la RATB pentru elevi

    Încă de dinaintea începerii noului an școlar, STB (Societatea de Transport București) a anunțat că elevii își pot procura online abonamente gratuite pentru a putea...

    © 2024 Qbebe