O zi perfectă la joacă. Când îmbinăm utilul cu plăcutul

O zi perfectă la joacă. Când îmbinăm utilul cu plăcutul

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pe măsură ce micuțul tău devine tot mai independent și mai dornic să descopere lumea, știi cât de mult contează ca din rutinele sale zilnice să nu lipsească nici intervalele în care se joacă. Astfel, jocul este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, atât în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă, cât și în ceea ce privește dezvoltarea emoțională și socială. De asemenea, când te gândești la joacă, nu poți să nu iei în calcul și momentele pe care le petreci jucându-te împreună cu copilul tău. Din articolul de mai jos poți descoperi câteva sfaturi care să te ajute să îi oferi copilului experiențe memorabile la joacă, din care va învăța lucruri ce-i vor fi utile pe parcursul întregii vieți.

Oferă-i copilului un spațiu de joacă sigur, primitor și confortabil 

La fel cum un adult are nevoie să-și creeze un spațiu cât mai primitor pentru a se simți în largul său când lucrează, și copiilor le prinde bine să aibă parte de un asemenea spațiu pentru a se juca în voie. De aceea, ai permanent în vedere faptul că îi poți dărui copilului tău o zi perfectă la joacă dacă își petrece timpul într-un spațiu în care este în siguranță, în care se simte confortabil și care îl stimulează să-și exprime creativitatea. Ca să îți îndeplinești acest obiectiv, ține seama și de aceste sfaturi:

Asigură-te că suprafața pe care se joacă este confortabilă și sigură

Având în vedere că un copil se joacă mult pe jos, străduiește-te să pui în camera de joacă un covor de vinil format din pătrate colorate. Nu numai că acesta este antiderapant, dar protejează și pardoseala/parchetul și este ușor de curățat. 

În același timp, utilizează, în loc de un covor mare, mai multe covorașe. Procedând așa, copilul își poate lua câte un covoraș pentru a se juca într-un anumit loc din cameră și, în plus, acesta se întreține mai ușor decât un covor de dimensiuni mari. 

fetita vesela care sta pe un covoras si se joaca in camera ei

Totodată, ia în calcul și următorul aspect: în locurile în care știi că există un risc mai mare de alunecare, de căzături, optează pentru un covor din spumă EVA. Acest tip de covor se poate curăța rapid, inclusiv cu o lavetă sau cu un mop. 

Alege cu grijă mobila

Pentru siguranța copilului, optează pentru piese de mobilier fără colțuri ascuțite, pe care să le fixezi fără probleme cu ajutorul unor sisteme de ancorare anti-răsturnare.

O piesă de mobilier care nu trebuie să lipsească din camera copilului pentru a-i asigura o zi perfectă la joacă este o măsuță. Astfel, gândește-te că aceasta poate fi un spațiu de depozitare pentru anumite jucării și, în plus, reprezintă o suprafață numai bună pentru a se bucura de cele mai diverse jocuri. În aceste condiții, orientează-te către măsuțe confecționate din materiale ușoare, pe rotițe, pe care copilul să le poată manipula și singur.

Sporește confortul cu ajutorul unor scaune cât mai comode

În cazul în care vrei să-i oferi copilului posibilitatea de a realiza și alte activități când se plictisește de joacă, spre exemplu să citească, pune în cameră un scaun cuib suspendat. Pe lângă acesta, sunt binevenite și fotoliile-puf, care sunt ideale nu numai pentru relaxare, ci și pentru joacă.

scaun albastru, suspendat, intr-o camera de copil

Alte accesorii ideale pentru o cameră de joacă, în condițiile în care pot fi manipulate ușor de către copil și pot fi utilizate în cele mai diverse jocuri, sunt și cuburile XL cu huse din materiale netoxice. Aceste cuburi se folosesc pe post de taburet și se întrețin fără dificultate. 

Antrenează-ți copilul în jocuri de rol

În primul rând, jocurile de rol stimulează dezvoltarea creativității și imaginației copilului, ceea ce îl ajută, de exemplu, să interpreteze lumea din preajma sa și să găsească soluții pentru cele mai diverse probleme care intervin. 

În al doilea rând, datorită implicării în jocurile de rol, copilul își dezvoltă limbajul și abilitățile de comunicare. Nu numai că își îmbogățește vocabularul, dar învață și să construiască un dialog și să răspundă la întrebările ce i se adresează. Întrucât dobândește astfel de achiziții, va avea tot mai multă încredere în sine și va deveni capabil să poarte o conversație în cele mai diverse contexte sociale, ceea ce îl va ajuta inclusiv să se integreze într-un grup și să lege prietenii. În plus, perfecționarea abilităților de comunicare îi crește șansele de a deveni lider și de a se descurca și când trebuie să lucreze în echipă.

De asemenea, când participă la jocuri de rol, un copil reușește să devină tot mai empatic și înțelege mai bine de ce se acționează într-un anumit fel într-o situație. Cu cât vine în contact cu diferite personaje din jocurile sale, cu atât are șansa de a se regăsi în reacțiile și emoțiile personajelor respective, îmbunătățindu-și totodată capacitatea de autocontrol. 

Nu în ultimul rând, alt beneficiu semnificativ al jocurilor de rol este că acestea dezvoltă îndemânarea, motricitatea fină și coordonarea mână-ochi. 

Raportându-te la asemenea beneficii ale jocurilor de rol, „misiunea” ta este să-i pui la dispoziție copilului tău jucării de care să se bucure, care să-l determine „să joace” roluri și să se afle în situații similare celor pe care le poate întâlni în viața de zi cu zi. În acest context, invită-l în universul brandului de jucării PLAYMOBIL, ce se remarcă prin figurinele care se implică în cele mai diverse activități: pot sta în șezut șau în picioare, se pot apleca, pot apuca obiecte sau pot călări un cal. 

Spre exemplu, dacă ai un „pitic” care face primii pași în descoperirea lumii, orientează-te către unul dintre seturile de joacă PLAYMOBIL- 1.2.3, special create pentru mânuțele curioase și aflate mereu în mișcare. Seturile de joacă includ piese solide, frumos colorate și care nu pot fi înghițite. Poți începe cu PLAYMOBIL 1.2.3. Casa Familiei, adecvată chiar de la vârsta de 18 luni. Jucându-te cu micuțul tău cu acest set, poți începe să-l înveți denumirea obiectelor din casă și să îi arăți că și personajele au aceleași rutine ca el: mănâncă, se joacă, se spală și merg la culcare. Setul de joacă este atractiv și pentru că toaleta și soneria de la ușa casei sunt dotate cu sunete. 

set de joaca PLAYMOBIL Casa Familiei

Pentru un copil mai măricel, începând cu vârsta de 4 ani, te poți orienta către unul dintre seturile de joacă din colecția PLAYMOBIL Country, ideale pentru a-l introduce în universul vieții la fermă. Aceste seturi de joacă sunt cu totul speciale și pentru că sunt confecționate, în medie, din materiale sustenabile în proporție de 80%, fiind realizate, de exemplu, din materiale bio și din materiale plastice 100% reciclate. În plus, ambalajele, transportul și instrucțiunile de asamblare sunt confecționate aproape integral din hârtie reciclată sau carton.

set de joaca din colecția PLAYMOBIL Country

Pe lângă faptul că poți să-i vorbești despre animalele domestice, setul de joacă „Ferma mare extensibilă” PLAYMOBIL îi arată cum se desfășoară viața la o fermă, cum funcționează diverse utilaje (tractor, macara), cum se manipulează o roabă, cum se întreține un grajd etc.  

set de joaca PLAYMOBIL Ferma mare extensibila 

Nu ezita să pui la treabă imaginația copilului și să-l stimulezi să-și dezvolte motricitatea fină în timp ce manipulează figurine și accesorii (precum tunuri, un berbec deplasabil pe orizontală, trape, pânze, un pumnal sau săgeți) din setul PLAYMOBIL-Novelmore- Furtuna De Nisip. Băiețeii vor fi încântați să-i cunoască atât pe eroii Dario, Gwynn și Arwynn, cât și pe căpitanul navei ce se deplasează cutezătoare în timpul unei furtuni de nisip pentru a se lupta cu armata de schelete din deșertul Sal'ahari.

set de joaca PLAYMOBIL Furtuna de Nisip

Creați povești împreună

O asemenea activitate este benefică nu doar pentru că stimulează creativitatea copilului, ci și pentru că îi dezvoltă gândirea critică, adică să realizeze conexiuni între idei, să facă raționamente, să identifice probleme și să găsească soluții pentru rezolvarea acestora. Din acest motiv, străduiește-te să îmbini utilul cu plăcutul și, încercând să-i creezi copilului tău condițiile pentru a se bucura de o zi perfectă la joacă, fii alături de el, încurajează-l să-și exprime ideile, implică-te în jocuri de rol și oferă-i sugestii pentru a crea o poveste.

Când sesizezi că nu mai reușește să pună ideile cap la cap, poți să vii cu o anumită propunere, legată de cum să înceapă povestea respectivă. Ulterior copilului îi va fi mai la îndemână să o continue și poate construi scenarii surprinzătoare. Nu ezita să îl lauzi pentru ideile sale și nu uita că este important și să se distreze. Ca să te asiguri că se va întâmpla așa, apelează tot la seturile de joacă PLAYMOBIL.

De pildă, setul „Castelul Mare al Prințesei” o invită și pe „prințesa” ta să pătrundă în lumea fascinantă a castelelor de basm și să-și creeze propria poveste cu domnițe, cu ospețe rafinate și cu baluri la care participă oaspeți de seamă. În mod cert că le va adora pe prințesa Betty și pe mama acesteia!

set de joaca PLAYMOBIL Castelul mare al printesei

Dacă vrei să-ți încurajezi fetița să-și pună mai mult imaginația la treabă și să se bucure că prințesele din setul de joacă menționat anterior pot face cunoștință cu un oaspete la fel de delicat și de elegant ca ele, completează-i experiența de joacă și cu o păpușică prințesă. 

Stimulează imaginația copilului tău într-un mod atractiv

Învață-l pe copil lucruri noi sau ajută-l să-și consolideze cunoștințele prin intermediul jocurilor

Ori de câte ori intenționezi să-l înveți ceva nou pe copilul tău sau să-l ajuți să-și îmbogățească diverse cunoștințe dobândite la grădiniță sau la școală, implică-l în activități ludice. Astfel, alături de personaje pe care le va îndrăgi, va fi mai dornic să afle lucruri interesante și își poate descoperi noi pasiuni. În acest context, nu numai că va deveni mai receptiv la ceea ce se întâmplă în preajma sa, dar va învăța și să se descurce în cele mai variate situații.

De exemplu, dacă vrei să îți înveți copilul să respecte natura, să fie responsabil și să pună în aplicare, zi de zi, măsuri utile pentru protejarea mediului, achiziționează un set de joacă din colecția „City Life” de la PLAYMOBIL:  Camion De Reciclare cu Accesorii . Setul conține două pubele și mai multe tipuri de gunoi, de care se ocupă figurinele ce întruchipează doi angajați de la serviciile de salubritate. Figurinele se pot ține cu mâinile de mânerul de prindere al camionului, iar în cabina șoferului se poate ajunge cu ușurință datorită plafonului detașabil. 

set de joaca din colectia City Life de la PLAYMOBIL 

Amatorii de aventură și de mister pot să pornească într-o adevărată vânătoare de comori, dobândind totodată cunoștințe despre Egiptul antic, jucându-se cu setul de joacă PLAYMOBIL Piramida Faraonului. De altfel, mare va fi bucuria pentru micul tău aventurier când va încerca să descifreze secretele piramidei ca să ajungă la comorile bine ascunse. Până acolo, va fi nevoit să facă față capcanelor de pe traseu și să fie atent să nu se rătăcească prin încăperile secrete din piramida ai cărei pereți pot fi îndepărtați pentru ușurarea accesului. 

set de joaca PLAYMOBIL Piramida Faraonului

Pune la dispoziția copilului spații de depozitare variate 

Cu cât copilul are acces la mai multe spații de depozitare, cu atât camera în care se joacă se menține mai ordonată și mai aerisită. În plus, având la îndemână astfel de spații, este mai dispus să-și sorteze și să-și strângă jucăriile. 

Ține minte că operațiunile de sortare și de depozitare a jucăriilor îl învață pe copil să fie responsabil, să respecte reguli și instrucțiuni și să depună eforturi pentru a-și crea un mediu curat și ordonat. Mai mult decât atât, când realizează asemenea demersuri, micuțul tău se obișnuiește:

  • Să realizeze asocieri pe baza unor caracteristici;
  • Să identifice și să urmeze anumite tipare;
  • Să compare seturile de joacă pentru a sesiza asemănări și deosebiri;
  • Să clasifice obiectele în funcție de una sau de mai multe caracteristici;
  • Să identifice relațiile care există între anumite seturi.  

Pentru a-l familiariza cât mai bine cu „operațiunile” de sortare și depozitare, este recomandat să-i faci inițial o demonstrație, pentru ca ulterior să te limitezi la a-l ghida. 

Nu va fi deloc dificil să-i oferi copilului accesul la cele mai diverse spații de depozitare dacă pui în aplicare și aceste sfaturi: 

Mizează pe cutii

Spre exemplu, cuburile, jocurile de masă și seturile de joacă pentru jocurile de rol sunt adesea ambalate în cutii de carton sau de plastic, cu dimensiuni care de cele mai multe ori nu se pretează pentru a fi depozitate în orice loc. De aceea, folosește-te de cutii de plastic transparente sau, dacă vrei să fie cât mai multă ordine în camera de joacă, de cutii de depozitare tip sertar. În cazul în care acestea sunt confecționate din materiale care nu sunt transparente, lipește pe ele etichete pentru a te asigura că puiul tău știe ce se află în acele cutii. 

Inclusiv seturile de joacă PLAYMOBIL își pot găsi locul în cutii de diverse dimensiuni, care să fie așezate astfel încât copilul să aibă acces la ele fără probleme.

colt dintr-o camera de copil, corp de mobilier alb dotat cu cutii de ratan pentru depozitare

Folosește coșuri de depozitare transparente

Acestea sunt ușoare ș îi permit copilului să știe în orice moment ce fel de jucării se află în ele. De pildă, dacă este vorba despre mai multe figurine, așa cum sunt și cele incluse în seturile de la PLAYMOBIL, învață-ți copilul să le pună în coșuri mici. Restul „recuzitei” din cadrul seturilor de joacă poate fi depozitat în coșuri mai mari, preferabil transparente.

Sortați jucăriile în funcție de o temă 

Și această soluție este binevenită când copilul are multe seturi de joacă, precum sunt și cele la PLAYMOBIL. Tot ce are de făcut este să sorteze figurinele în funcție de o anumită temă (spre exemplu, aventuri, fermă, oraș etc.) și să le pună în cutii sau în coșuri. Dacă recipientele pentru depozitare nu sunt transparente, puneți etichete ca să știe ce este acolo. 

Apelează la corpuri de mobilier cât mai funcționale

Obiectivul tău trebuie să fie acesta: în camera de joacă a copilului să fie piese de mobilier care să poată deveni, la un moment dat, și spații pentru depozitarea cărților și rechizitelor. Ca să înțelegi mai bine despre ce este vorba, urmărește și imaginea de mai jos, din care se poate sesiza cum jucăriile se încadrează perfect în formele hexagonale ale corpului de mobilier.

imagine dintr-o camera de copii, corp de mobilier cu rafturi in forma de hexagon in care se afla jucarii

Orientează-te către spațiile de depozitare pe verticală

Acestea creează mai mult spațiu în camera de joacă și nu sunt greu de manipulat. De exemplu, poți să te folosești de un organizator de pantofi pentru ca acolo să fie așezate, pe fiecare nivel, jucării individuale sau seturi de joacă.

Nu uita că și spațiul de sub pat poate fi valorificat pentru depozitare

Fie că este vorba despre cutii, fie că este vorba despre rafturi special confecționate, oricare dintre acestea pot fi așezate sub patul copilului pentru a-și ține acolo jucăriile preferate. Procedând așa, are oricând acces la ele și, în plus, le poate pune și singur la locul lor. 

Jocurile prezentate mai sus nu sunt singurele opțiuni menite să te inspire și să te ajute să-i creezi copilului tău o zi perfectă la joacă. De aceea, nu mai sta pe gânduri și pătrunde în minunatul univers pus la dispoziție de unicornulvesel.ro, în cadrul căruia puteți face cunoștință și cu noile jucării de la PLAYMOBIL. Indiferent de ceea ce alegeți, toate jucăriile ce aparțin acestui brand îi ajută pe cei mici să-și creeze propriile scenarii, să experimenteze lumea în miniatură și să se bucure de momente de neuitat.

seturi de joaca PLAYMBOBIL City Life si City Action 

Mai mult decât atât, nu uita că seturile de joacă PLAYMOBIL sunt ideale pentru a petrece timp de calitate cu copilul tău. Jucându-te împreună cu el, nu numai că legătura dintre voi va deveni mai strânsă, mai frumoasă, dar vei avea și ocazia de a-i transmite, într-un mod inedit și agreabil deopotrivă, valori și cunoștințe care îi sunt utile pentru a progresa din toate punctele de vedere.

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, unicornulvesel.ro

Surse articol: goodhousekeeping.com, housebeautiful.com, nytimes.com, parentcircle.com, theconversation.com

Articolul urmator
Ajută-l pe cel mic să își dezvolte noi abilități în 5 pași simpli
Ajută-l pe cel mic să își dezvolte noi abilități în 5 pași simpli

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Frumusețea nu trebuie să fie perfectă! "Fetița mea a rămas fără buze și urechi când era doar un bebeluș, dar are o față unică și adorabilă"
    Frumusețea nu trebuie să fie perfectă! "Fetița mea a rămas fără buze și urechi când era doar un bebeluș, dar are o față unică și adorabilă"

    Un diagnostic crunt pus la doar câteva zile de viață a schimbat complet soarta unei fetițe cu un chip de înger. Fără buza de jos și ambele urechi, micuța duce acum o...

    Această mamă a găsit fraza perfectă pentru a liniști un copil furios
    Această mamă a găsit fraza perfectă pentru a liniști un copil furios

    Crizele de tantrum ale copiilor sunt coșmarul tuturor părinților. De ce? Pentru că, de obicei, au loc în cele mai nepotrivite locuri și momente și nu trec așa, cu una, cu două....

    Vacanța perfectă pentru tine, în funcție de zodie
    Vacanța perfectă pentru tine, în funcție de zodie

    Să îți planifici vacanța care să îți umple sufletul de bucurie, care să-ți „încarce bateriile” sau care să-ți dăruiască aventura vieții tale nu este...

    Ziua în care mi-am dat seama că nicio familie nu e perfectă
    Ziua în care mi-am dat seama că nicio familie nu e perfectă

    Ca orice copil care a crescut într-o familie de militari, am fost la o mulțime de ceremonii și petreceri... nimic distractiv sau care să-mi revoluționeze viața, însă,...

    M-am săturat să încerc să fiu mama perfectă
    M-am săturat să încerc să fiu mama perfectă

    Cu toții ne dorim să fim părinți perfecți. La un moment dat, responsabilitățile ne copleșesc și ne dorim pur și simplu puțină liniște și libertate.

    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă
    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă

    Unul din doi consumatori susține că are piele sensibilă chiar dacă nu are un diagnostic medical în acest sens[1], astfel încât din ce în ce mai multe persoane...

    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun
    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun

    Micuții sunt înnebuniți după baloanele de săpun. Dacă vreți să duceți împreună această activitate mai departe și să vă distrați și mai mult, vă arătăm cum...

    Sora mea și-a abandonat copilul cu dizabilități de trei ani. A spus că nu se potrivește cu imaginea ei de familie perfectă
    Sora mea și-a abandonat copilul cu dizabilități de trei ani. A spus că nu se potrivește cu imaginea ei de familie perfectă

    Părinții unui băiețel de 3 ani l-au abandonat, pentru că fost diagnosticat cu o boală cronică, necesitând un scaun cu rotile. Mătușa lui l-a adoptat și nu i-a spus niciodată...

    © 2024 Qbebe