Importanța laptelui în alimentația copiilor între 1-3 ani

Importanța laptelui în alimentația copiilor între 1-3 ani

Irina Olteanu - Redactor Senior

Laptele joacă un rol cheie în nutriția și dezvoltarea corpului uman, cu precădere în perioada copilăriei. Iată ce beneficii conferă laptele pentru copiii între 1-3 ani, alături de alte informații importante despre acesta pe care trebuie să le cunoască orice părinte responsabil.

Informații despre dezvoltarea copiilor

Fiecare categorie de vârstă impune necesități nutriționale diferite. Astfel, în decursul primelor 12 luni de viață bebelușul își triplează greutatea și crește cu un procent de 50% în lungime. Ritmul de creștere și dezvoltare pentru copiii cu vârsta de 1 an este mult mai mare comparativ cu cel al adulților, în același timp stomacul lor fiind mai mic (20% din capacitatea gastrică a unui adult). De asemenea, pe kg corp copiii mici au nevoie de Fier de 4 ori mai mult și de 5 ori mai mult Calciu, Iod, Vitamina A și C decât adulții.

Alăptarea la cerere rămâne și după vârsta de 6 luni o formă naturală de hrană pentru bebelușii sănătoși născuți la termen; laptele matern conține agenți antibacterieni și antiinfecțioși (necesari pentru susținerea sistemului imunitar al copiilor), precum și aminoacizi și acizi grași potriviți creșterii și dezvoltării bebelușului (în special a creierului). Organizația Mondială a Sănătății recomandă în acest sens alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață, încurajând de altfel, dacă este posibilă, alăptarea copilului până la vârsta de 2 ani.

Laptele de vacă, în schimb, diferă semnificativ de laptele matern. De altfel, nu conține nutrienții esențiali pe care laptele matern le poate oferi, motiv pentru care medicii pediatri recomandă amânarea introducerii laptelui de vacă după vârsta de 1 an.

Laptele de vacă conține mai multe proteine, sodiu și potasiu, fiind nepotrivit pentru copii. De asemenea, acestuia îi lipsesc acizii grași esențiali necesari bebelușilor pentru o dezvoltare optimă. În plus, unii copii nu pot digera proteina din laptele de vacă (pot prezenta intoleranță la proteina din laptele de vacă). Academia Americană de Pediatrie nu îl recomandă pentru consum la copiii mai mici de 12 luni, considerând că poate conduce la malnutriție și la îmbolnăvire. Pentru copiii mai mari de un an rămâne la fel de nepotrivit, deoarece conține prea multe proteine care pot solicita ficatul și rinichii, ulterior în viață conducând la obezitate și un exces de sare care suprasolicită rinichii. Nu în ultimul rând, este sărac în unele vitamine, minerale şi oligoelemente importante, precum Fier, Zinc, Iod, vitamina D, necesare pentru dezvoltarea echilibrată a copilului.

Laptele potrivit copiilor de vârstă mică 

În cazul în care nu este posibilă alăptarea, laptele pentru copii de vârstă mică disponibile în comerț sunt potrivite pentru necesitățile copiilor, fiind foarte similare compoziției laptelui matern. Trebuie subliniat faptul că producătorii de lapte pentru copii de vârstă mică sunt obligați să respecte standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană și de Organizația Mondială a Sănătății. Laptele pentru copii de vârstă mică trebuie preparat de părinți respectând întocmai recomandările producătorului; accesoriile aferente preparării acestora (biberoane, tetine etc.) trebuie sterilizate după fiecare utilizare pentru a reduce riscul de contaminare cu microorganisme patogene. 

Laptele pentru copii de vârstă mică are o compoziție echilibrată de proteine și grăsimi de calitate, vitamine și minerale, necesare pentru susținerea creșterii și dezvoltării normale a copiilor. 2 porții zilnice de lapte pentru copii de vârstă mică de la vârsta de 1 an asigură necesarul de: Calciu (asigură peste 90%) și vitamina D pentru creșterea normală a oaselor, Fier (asigură peste 70%) pentru o dezvoltare cognitivă optimă, Fosfor și Iod pentru o dezvoltare normală.

Proteinele sunt importante pentru creşterea musculaturii în special şi a organismului în general, excesul lor este extrem de nociv pentru micuţi. Ele solicită excesiv ficatul şi rinichii, putând conduce la complicaţii mai târziu în viaţă. Laptele de vacă are un conţinut de proteine care depăşeşte necesarul copilului mic - să nu uităm că el este special conceput să ajute la creşterea unui viţel de 40-50 kg, nu a unui copil de 10 kg. Ştiai că proteinele sunt nutrienții de bază pentru creşterea puiului tău? Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi. Unii dintre aceștia nu pot fi produşi de către organism, dar îi sunt absolut necesari pentru o creştere şi dezvoltare normală. Aceştia se numesc aminoacizi esenţiali, iar calitatea proteinelor este dată de prezenţa lor şi de proporţia în care se regăsesc. Cercetările au arătat că atât calitatea, cât şi cantitatea proteinelor sunt importante pentru creşterea şi dezvoltarea normală a copiilor, ele fiind materialul de construcţie al organismului. De aceea, proteinele mai sunt denumite şi „cărămizile vieţii". 

Informații despre lapte

Cu toții știm că laptele este un aliment benefic sănătății, în special datorită compoziției bogate în calciu. Pentru intervalul de vârstă 0-12 luni, DZR de calciu pentru copii este de 550 mg, iar pentru copiii 1-3 ani, DZR de calciu este de 700 mg, care poate fi regăsită în două porții de lapte, conform Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. În ceea ce privește calitatea, după cum am menționat, laptele de vacă nu este recomandat bebelușilor mai mici de 12 luni; laptele matern reprezintă cea mai bună opțiune, urmat îndeaproape de laptele pentru copii de vârstă mică.

Beneficii oferite de lapte copiilor 

Laptele oferă o serie de beneficii semnificative copiilor, după cum urmează:
- În primul rând, o hidratare adecvată - un aport regulat de lichide pe parcursul zilei este esențial pentru hidratare, iar laptele conține o cantitate semnificativă de molecule de apă, prin urmare este o alegere potrivită pentru cei mici.
- Laptele conține, după cum bine știți, calciu, esențial pentru creșterea și dezvoltarea sistemului osos (sănătatea oaselor și a dinților); este principala sursă alimentară pentru acest mineral. Această dezvoltare atinge cel mai înalt nivel în perioada anilor de copilărie și adolescență; deoarece gradul de asimilare al acestuia la nivelul corpului este de numai 30%, alimentația trebuie să îl conțină din abundență. Optimizarea aportului de lactate la această categorie de vârstă poate conduce la scăderea riscului de osteoporoză.
- Laptele stimulează creșterea corpului în ansamblu. Copiii care consumă lactate dispun de un aport mai mare de nutrienți (vitamina D - ajută la asimilarea calciului în organism, proteine, fosfor, magneziu, seleniu, riboflavină, vitamina A și unele vitamine din grupul B) comparativ cu cei care nu consumă această categorie de alimente. De altfel, introducerea lactatelor de la o vârstă fragedă pune bazele unor obiceiuri alimentare benefice ulterior în viață.
- Laptele poate stimula performanța cognitivă - fie datorită faptului că îmbunătățește nutriția în ansamblu, fie deoarece susține în special dezvoltarea creierului.
- Scăderea riscului de obezitate - contrar părerii majorității persoanelor, cercetările au demonstrat că cei care consumă lapte și produse lactate se confruntă mai rar cu probleme legate de tipul supraponderabilității (dar și de hipertensiune, de anumite tipuri de cancer, de infarct sau diabet de tip 2), conform Institutului Național de Sănătate.
- În cazul familiilor care consumă rar sau deloc carne, laptele și derivatele sale pot reprezenta importante surse de proteine.

Iată părerea specialistului despre importanța laptelui în alimentația copilului! 

Surse: 

www.eufic.org; www.fao.org; www.parenting.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie! Cei cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus
    Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie! Cei cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus

    Începând cu 1 ianurarie 2023, alocațiile de stat ale copiilor în cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor crește cu 5,1%. Asta înseamnă că se vor...

    Un copil de 2 ani a fost suspect de leucemie, însă se simțea rău din cauza laptelui de vacă!
    Un copil de 2 ani a fost suspect de leucemie, însă se simțea rău din cauza laptelui de vacă!

    O mămică și-a dus copilul în vârstă de doi ani la spital pentru că acesta a început să se simtă rău. Acolo, medicii i-au spus că e suspect de leucemie, însă...

    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate
    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate

    Testele PISA sunt incluse într-un studiu comparativ internațional, fiind inițiate de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în vederea evaluării...

    Vina de mamă: este în regulă să nu vrei să participi la un eveniment lipsit de importanță de la școala copiilor?
    Vina de mamă: este în regulă să nu vrei să participi la un eveniment lipsit de importanță de la școala copiilor?

    Sentimentul de vinovăție este atât de înrădăcinat în cultura noastră, încât este văzută ca un lucru "firesc". Aproape fiecare mamă se simte vinovată...

    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?
    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?

    Delicioase și sănătoase, floricelele de porumb reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor mici, dacă nu sunt mestecate corespunzător. Amenințarea posibilității de...

    Testul laptelui matern: ce analizează și când este recomandat
    Testul laptelui matern: ce analizează și când este recomandat

    Testarea laptelui matern poate fi recomandată într-o varietate de situații pentru a răspunde unor probleme de sănătate specifice, provocări legate de alăptare sau obiective de...

    O mamă vorbește sincer despre avantajul de a avea copii cu o diferență de 25 de ani între ei
    O mamă vorbește sincer despre avantajul de a avea copii cu o diferență de 25 de ani între ei

    O mamă de peste Ocean vorbește despre avantajele de a face parte dintr-o familie în care diferențele dintre copii ajung până la 25 de ani. „Nu a fost ceva planificat,...

    Alertă alimentară în Europa după ce un bebeluș a murit din cauza laptelui praf care conținea Salmonella
    Alertă alimentară în Europa după ce un bebeluș a murit din cauza laptelui praf care conținea Salmonella

    Anchetă de proporții în Europa, și nu numai, după ce au fost descoperite nereguli grave cu privire la laptele praf pentru bebeluși - Similac. Anumite produse au fost retrase de...

    © 2024 Qbebe